O parte din frumusetea job-ului meu este ca interactionez foarte des cu oameni din diferite tari (culturi). Fara sa pretind ca sunt un expert in protocolul si reteta perfecta a intalnirilor interculturale, am ajuns totusi sa invat si sa simt anumite "fenomene" si perceptii.
Spre exemplu, e util de stiut ca oamenilor de afaceri asiatici nu le place sa intre direct in subiectul discutiei…daca reusesti sa incropesti inainte un chit-chat simpatic, intalnirea va decurge mai usor. De asemenea, nu trebuie sa te miri daca cei mai traditionalisti iti vor da cartea de vizita tinandu-o cu doua maini.
Daca te vezi cu germani sau englezi, e bine sa nu intarzii (stiti, traficul...) si sa nu bullshit around prea mult.
Francezilor, daca le vorbesti in franceza si bei cu ei un pahar de vin, deja ai inchis un sfert din deal.
Si tot asa..
Sigur, sunt si multe clisee, mituri si exagerari…dar chiar daca o intalnire de afaceri ar trebui sa se rezume la…afaceri, totusi, diferentele culturale si rapoartele ce se creaza pornind de la ele, isi spun, uneori, cuvantul.
Si, totusi, ceva nu e in regula. Bun, e ok sa stii despre partener – despre tara lui, cultura, civilizatie blah blah...Dar daca EL e aici, de ce nu ar stii el despre Romania si romani? De ce sa ma raportez eu la el si nu el la mine? Cu siguranta, daca as face afaceri in Italia, m-as comporta ca atare. De ce sa nu astept acelasi lucru? Dar oops...imi dau seama ca nu stiu la ce fel de comportament sa ma astept! Cum suntem noi, romanii, in afaceri? Sau poate stiu…dar imi e rusine sa recunosc (constientizez).
to be continued…