Trustworthiness is a class some should never graduate!
Se spune ca un secret ramane secret, doar daca este stiut de o singura persoana. Testata pe pielea mea, este cum nu se poate mai adevarata afirmatia!
Increderea. Se castiga in timp lung si se poate pierde intr-o secunda. Increderea poate fi o "marfa" perisabila, daca nu e gestionata cum trebuie. In cine sa ai incredere si dupa cat timp? Care sunt limitele intr-o relatie bazata pe incredere? Care sunt semnele unui inceput de tradare si cum le sesizezi? Cine se lauda ca stie raspunsurile la astfel de intrebari, este inca "inocent" si nu "si-a luat-o" inca de un numar relevant de ori si intr-un numar relevant de feluri.
Iata 3 exemple total diferite de (ne)incredere, traite sau observate de mine in mai putin de un an:
1. Certified Trust: In cadrul unui grup destul de extins, in care suntem pentru ca impartasim aceleasi valori si aspiratii, s-a intampalt un scurt circuit. Pe scurt, cineva a incercat sa replice intr-o anumita masura, business-ul unuia dintre noi. Si asta intr-un mod foarte "low". Idei sunt multe. Sa fii original e complicat iar piata este libera. Dar nu se procedeaza asa!
Ba se procedeaza. Si inca cum! Doar ca, in cazul asta, apartenenta la un grup ne-a facut sa ne creditam reciproc intr-un mod special. Si, din cauza asta, dezamagirea a fost mai mare. Nu s-a tradat increderea unei persoane, ci increderea cumulata a intregului grup. Ce faci in situatii de genul asta, ca si individ? Iesi din grupul respectiv? Da, daca "tradatorii”" nu se autoexclud sau nu sunt exclusi. Iar grupul trebuie sa isi regandeasca sistemele de valori.
2. Official trust: Sa zicem ca esti Country Manager pentru o firma straina, mare. Ai fost ales dintre multi. Esti multumit si motivat in toate privintele de noul job. Ce faci cand deciziile importante sunt asistate si, intr-un final, "preluate" de "mai-marii" companiei? S-a intamplat unui prieten, anul trecut. Si nu a fost vorba de incompetenta. Este o greseala pe care o fac des unele firme staine: nu acorda incredere totala reprezentantilor locali. Strainii se cred, uneori, supermanageri. Daca ai enshpe EMBA’uri si multi ani de experienta, nu inseamna ca poti intelege piete locale si emergente mai bine decat un…"localnic"!
Ca si companie straina, crediteaza total managementul local si poti trai cu suspiciuni si incertitudini in privinta eficientei si loialitatii. Ingradeste oricare dintre libertatile ce vin din job descripiton si poti fi sigur de ineficineta si tradare! (vorbesc aici de o anumita categorie de companii straine, mari...nu de companiile transnationale).
3. Innocent trust. No, is not about love. Ar fi fost prea banal sa scriu despre genul ala de incredere. E vorba despre altceva. Uneori, creditam persoane. Investim in ele consideratie, respect si admiratie. Ele nu sunt "persoane". Pentru noi, ele sunt personalitati. E natural sa cautam idoli si modele. In primii ani de viata, in mare parte, invatam mimand, incercand si replicand prin propirul filtru mental, ce vedem in jurul nostru. La fel se petrece si mai tarziu. Insa, frumusetea consta in faptul ca ne putem alege mediul, ne putem alege modelele, ne putem alege ce piesa vrem sa fim si in ce "puzzle" vrem sa ne integram.
Nu intampaltor am spus ca investim in idolul sau modelul nostru. E ca si cum ai cumpara futures, mizand pe un pret mare la o data din viitor ;) Ce se intampla cand esti profund dezamagit? Dupa ce te linistesti si obosesti desfiintandu-ti in gand, cu procese morale, propriul model, te intrebi daca totusi nu e vina ta! Sa fi fost in totalitate vina ta? S,i in timp ce mintea ta sare de pe o piatra a indoielii pe alta, iti dai seama ca stii cum sa procedezi pe viitor.. .si te inspaimanti gandindu-te la proprii discipoli (cu frica sa nu-i dezamagesti, desigur).
Da. Am patit-o recent. Cineva pe care il vedeam un monument al eticii and other cool values, s-a dovedit a gandi mai pecuniar decat imi puteam imagina. Trist.
Trust yourself! Life goes on..