3 levels of trust

Trustworthiness is a class some should never graduate!

Se spune ca un secret ramane secret, doar daca este stiut de o singura persoana. Testata pe pielea mea, este cum nu se poate mai adevarata afirmatia!

Increderea. Se castiga in timp lung si se poate pierde intr’o secunda. Increderea poate fi o „marfa” perisabila, daca nu e gestionata cum trebuie. In cine sa ai incredere si dupa cat timp?  Care sunt limitele intr’o relatie bazata pe incredere? Care sunt semnele unui inceput de tradare si cum le sesizezi?  Cine se lauda ca stie raspunsurile la astfel de intrebari, este inca ‘inocent’ si nu „si’a luat’o” inca de un numar relevant de ori si intr’un numar relevant de feluri.

Iata 3 exemple total diferite de (ne)incredere, traite sau observate de mine in mai putin de un an :

1. Certified Trust   In cadrul unui grup destul de extins in care suntem pentru ca impartasim aceleasi valori si aspiratii, s’a intampalt un scurt circuit. Pe scurt, cineva a incercat sa replice intr’o anumita masura, business’ul unuia dintre noi. Si asta intr’un mod foarte low ( ca sa nu zic pervrs ). Idei sunt multe. Sa fii original e complicat iar piata este libera. Dar nu se procedeaza asa!

Ba se procedeaza. Si inca cum! Doar ca, in cazul asta, apartenenta la un grup ne’a facut sa ne creditam reciproc intr’un mod special. Si din cauza asta, dezamagirea a fost mai mare. Nu s’a tradat increderea unei persoane, ci increderea cumulata a intregului grup. Ce faci in situatii de genul asta, ca si individ? Iesi din grupul respectiv? Da, daca „tradatorii” nu se autoexclud sau nu sunt exclusi. Iar grupul trebuie sa isi regandeasca sistemele de valori.

2. Official trust. Sa zicem ca esti Country Manager pentru o firma straina, mare. Ai fost ales dintre multi. Esti multumit si motivat in toate privintele de noul job. Ce faci cand deciziile importante sunt asistate si, intr’un final, „preluate” de „mai marii” companiei? S’a intamplat unui prieten, anul trecut. Si nu a fost vorba de incompetenta. Este o greseala pe care o fac des unele firme staine  – nu acorda incredere totala reprezentantilor locali. Strainii se cred uneori supermanageri. Daca ai enshpe EMBA’uri si multi ani de experienta, nu inseamna ca poti intelege piete locale si emergente, mai bine decat un… „localnic”!

Ca si companie straina, crediteaza total managementul local si poti trai cu suspiciuni si incertitudini in privinta eficientei si loialitatii. Ingradeste oricare dintre libertatile ce vin din job descripiton si poti fi sigur de ineficineta si tradare! ( vorbesc aici de o anumita categorie de companii straine, mari.. nu de companiile trans’nationale ).

3. Innocent trust. No, is not about love. Ar fi fost prea banal sa scriu despre genul ala de incredere. E vorba despre altceva. Uneori creditam persoane. Investim in ele consideratie, respect si admiratie. Ele nu sunt „persoane”. Pentru noi, ele sunt personalitati. E natural sa vrem idoli si modele. In primii ani de viata, in mare parte, invatam mimand, incercand si replicand prin propirul filtru mental, ce vedem in jurul nostru. La fel se petrece si mai tarziu. Insa, frumusetea consta in faptul ca ne putem alege mediul, ne putem alege modelele, ne putem alege ce piesa vrem sa fim si in ce „puzzle” vrem sa ne integram.

Nu intampaltor am spus ca investim in idolul sau modelul nostru. E ca si cum ai cumpara Futures, mizand pe un pret mare la o data din viitor 😉 Ce se intampla cand esti profund dezamagit? Dupa ce te linistesti si obosesti desfiintandu’ti in gand, cu procese morale, propriul model, te intrebi daca totusi nu e vina ta! Sa fi fost in totalitate vina ta? Si in timp ce mintea ta sare de pe o piatra a indoielii pe alta, iti dai seama ca stii cum sa procedezi pe viitor..  si te inspaimanti gandindu’te la proprii discipoli ( cu frica sa nu’i dezamagesti, desigur ).

Da. Am patit’o recent.  Cineva pe care il vedeam un monument al eticii and other cool values, s’a dovedit a gandi mai pecuniar decat o tzignca din piata. Trist.

Trust yourself! Life goes on..

O criza financiara fara zahar, va rog!

After you hit the bottom, you can only go up…

Suntem in criza. Inevitabil, am observat si mi’am pus si eu zilele astea intrebari despre pietele financiare si situatia economiei globale.

A scrie despre criza…si a mai da si sfaturi, denota fie super cunostinte in domeniu, fie o mare inconstienta…fie nevoia de atentie. Mie mi’a dat girul florareasa din coltul strazii. Daca si ea se preocupa de fenomen…pot scrie si eu 2 vorbe.. macar sa vad peste ani cat de departe eram de adevar.

Informatia.   Am o teorie in sensul asta : daca afli de criza de la televizor sau din ziare, demersul de informare e aproape tardiv! O ” criza economica ” nu se intampla peste noapte. Este vorba despre un cumul de procese economice de lunga durata, de actiuni si reactiuni, de un domino previzibil cauza – efect. Cine a urmarit de’a lungul timpului stirile din diferite domenii si cine a inteles interdependenta dintre piete, a perceput semnele unei viitoare crize economice. Can’t say I am really one of those 🙂

Actiune.     Ce faci cand iti dai seama ca ai prins vremuri de criza? Stop, Drop and Roll? Not really! Habar nu am ce trebuie sa faci exact intr’o astfel de situatie! Insa, am observat in jurul meu cateva tipuri de comportament :

Realist : Cel care sta la curent cu toate stirile financiare. Actioneaza cumpatat si stie sa isi asume riscurile. E genul care, daca are toti banii intr-o banca, ii va scoate si ii va depune in cel putin 3 banci, in conturi de RON si EURO.

Optimist : Este si mai bine informat. Ba mai mult, e un promotor al actiunii si ii indeamna si pe cei din jurul  lui sa nu stea. Vede doar oportunitati in situatiile incerte. E genul care isi scoate banii din banca, asteapta sa scada preturile si cumpara actiuni ( cand bursa nu e inchisa ;), proprietati, aur etc.

Pesimist : Actioneaza tarziu si, in general, doar urmeaza ” turma „. E resemnat si crede ca oricum ar incerca sa se fereasca de efectele crizei, tot nu va reusi. Daca ar fi dupa el, si’ar scoate toti banii de la banca si i’ar tine acasa.

Miserupist : Il doare in portofel de criza. Oricum nu are prea multe proprietati sau depozite. Se amuza pe seama intregii situatii. Chair se bucura de criza. Spera ca toata lumea sa dea faliment ca ” oricum a furat toti „.

 Am avut o problema zilele astea cu ” specialistii in domeniu „. Cand te doare, te duci la doctor. Cand nu stii exact sau habar nu ai, intrebi specialistii. Dupa discutii cu analisti economici, oameni din banking si finante, am ajuns la concluzia ca sunt la fel de clueless ca si mine…  sau e o conspiratie si nu vor sa divulge secretele si retetele de supravietuire 😉

Informarea excesiva si pe ” o mie ” de canale, paveaza cu bune intentii drumul spre haos. Daca ne uitam mai atent, ne dam seama ca se actioneaza, uneori in mod hazardat, doar pe baza a ceea ce se crede ca urmeaza sa se intample, nu pe baza a ceea ce s’a intamplat deja.

Sper ca urmatoarea criza sa aiba alt gen de cauze. Sper ca sistemul bancar de la noi, odata ajuns la maturitate, sa nu se  ” subprime „. Sper sa nu se mai faca un scop in sine din cresterea economica!!

Se poate trai si cu incertitudini religioase..  dar pe termen lung, viitorul omenirii va fi verde si despre gestionarea eficienta a resurselor…sau nu va fi deloc.

Life will go on!

” The Stairway Pitch „

Some bright lights burn too fast…

Nu stiu de ce este asa de popular Elevator Pitch’ul! Nu e mare shmecherie. Daca ai ceva ” de vanzare „, fie ca e un vis, o idee sau o afacere, vei stii cum sa transmiti esentza in acele 3 sau 5 minute cat esti ” in lift ” cu investitorul.

Sunt cateva regului de bun simt pe care trebuie sa le urmezi…dar nu e asa o mare filozofie. Rezumand, trebuie sa fii autentic, sa zici cu pasiune fara sa cazi in penibil, sa spui unde esti si unde vrei sa ajungi, sa explici de ce esti unic, sa spui sincer de ce ai nevoie si ce beneficii aduce implicare in afacerea ta. Daca totusi nu poti face asta, in cele mai multe cazuri nu e nimic in neregula cu abilitatile tale de comunicare…your idea simply sucks :).

Sa zicem ca iti iese pana la urma marele speech. Ce te faci daca se blocheaza liftul intre etaje si esti nevoit sa vorbesti mai mult de 5 minute despre afacerea ta? Sau daca investitotul se hotaraste sa urce pe scari? esti pregatit sa fii coerent cel putin 20 de minute despre marea ta idee?

Imi amintesc ca in timpul facultatii, aveam impreuna cu un prieten, o super idee de afaceri – o agentie de turism ce urma sa se diferentieze vanzand vacante in Asia. Spuneam oricui vroia sa ne asculte despre mareata noastra viitoare afacere ( nu eram din categoria celor care se tem sa ceara sfaturi de teama sa nu li’se fure ideea. ;). Problema e ca mai mult de o idee buna si mult entuziasm, nu aveam nimic..  nicio strategie si habar nu avea de piata. Pana cand am dat peste cineva care stia cu ce se mananca…si pur si simplu ne’a desfiintat. A fost un wake-up call foarte util la vremea respectiva.

Si totusi, ce faci cand a mers bine dar a iesit rau? Esecul unui Stairway Speech trebuie gestioat la fel ca esecul unui Elevator Speech : 1. Autoanaliza 2. Incredere&Perseverenta. Cu alte cuvinte, incearca sa iti dai seama ce nu a mers si ai in continuare incredere in tine. Uneori problema nu e la tine : nu e obligatoriu ca toti sa iti impartaseasca visul sau sa iti inteleaga ideea si planurile.

Anyway, don”t worry about the Elevator Pitch! Stairway Pitch is the new black ;o)

Daniel 3.0

I am 30 years young!

Pe 20 septembrie a fost ziua mea! Nu ca celelalte zile de pana atunci nu ar fi fost ale mele… Am sarbatorit cu 70 de prieteni undeva deasupra orasului.

” Aaaa, La Multi Ani! Schimbi prefixul! ” . O expresie stupida pe care, evident, am auzit’o des. Am primit si multe sfaturi. Unele cerute. Majoritatea neintrebate. Se pare ca e un moment important. Se cere multa introspectie. E momentul  ” adevaratului inceput ” cum mi’a spus un bun prieten, cand trebuie sa „imi pun multe intrebari”. Cine sunt? Ce vreau de la viata? ( this one sounds really lame ).

Mie imi plac raspunsurile. Dar, daca e vorba de intrebari, eu asa le vad :

Cine ?  Isn’t it obvious? 😉

Ce ?  Despre intrebarea asta nu vorbim. It is for dumb people who didn’t get it in the first place.

De ce ?  E o intrebare care, de obicei, naste alte intrebari. E complicat. Uneori, nici nu e bine sa cauti raspunsuri. Sau sa le constientizezi. Uneori, raspunsul este pur si simplu ” pentru ca!  ”

Cand ?  Este o intrebare care trebuie, cateodata, ignorata. Rabdarea este o virtute. Trebuie sa stii sa astepti, chiar cand simti ca trebuie sa se intample Acum. Si, in plus, unde ar mai fi farmecul si „magia” daca am stii tot timpul Cand o sa se intample.

Cum ? Eh..! Ce frumos ar fi sa stim exact Cum! Unii au impresia ca stiu. Au scris si carti si „retete”. Eu cred ca e plictisitor sa stii de la inceput Cum. Pentru mine, semi-intunericul si „necunoscutul” sunt extrem de motivante. Si, oricum, aici raspunsul vine de la sine. Trebuie doar sa iti cunosti destinatia.

Unde ? Fara raspuns e foarte grav si trist. Trebuie sa ai neaparat o ‘tinta’. Sau mai multe. Iar distanta pana la tinta trebuie sa fie ajustabila. Si, bineinteles, destinatia nu trebuie sa fie un scop in sine, ci doar pretext pentru Calatorie.

Un  prieten de aceeasi varsta cu mine imi spune in gluma despre ce ne asteapta. Imi zice : ” peste cativa ani o sa ma chemi la nunta. Apoi la botez. Pe la 40 de ani o sa ai middle age crisis si o sa vrei sa iti serbezi ziua intr’un club cu multe fete, pe la 50 de ani o sa ne mintim ca viata acum incepe sa fie frumoasa…  iar de la 60 de ani incolo o sa ma suni sa imi zici ” Auzi ba, ai auzit de X? S’a dus! „.

Cum o sa fie? Nu stiu. Imi imaginez si simt, dar nu stiu exact. Nici nu as vrea sa fie altfel! All I know is that I’ll try to make the best of it! ( damn English! )

 

Life can happen!

Tenis 4.0 – sport your network!

Sometimes, watching is just not good enogh..  you have to be a Player!

Perioada asta este plina numai de vesti bune. Campionatul de Tenis  pentru oamenii din online, advertising and related inceput de Adi Alexandrescu, va fi dus la ‘nivelul urmator’ de catre Mircea Scarlatescu!

Din pacate, relatiile intre oameni nu mai sunt atat de simple ca in copilarie. Cand eram mici era simplu : ai si tu masinutza albastra – it means we’re going to be best budies! Acum este complicat. Mai ales in afaceri. Cred ca sportul exact asta face – ne reaminteste cat de simplu este sa interactionezi, sa cobori bariere si sa lasi jos masti.

Sportul si Tenisul sunt parti importante in mix’ul personalitatii mele. Cand eram mic ( pe la 14 ani ) m’a ajutat sa inteleg Competitia si sa invat sa pierd. Azi, vad ca are inca multe sa imi ofere. Pe teren, am legat si reinnodat prietenii. Si vad ca se pot semna si contracte importante in urma unui meci de tenis 😉

Azi am fost sa il vad pe Ilie Nastase intr’un meci demonstrativ la BCR Open. It got better : dupa meci, Ion Tiriac mi’a dat un autograf! A fost unul dintre cadourile pe care le doream de ziua mea ( thanks honey! ). Daca nu eram asa de obosit si afara era un pic mai cald, sigur as fi ‘provocat’ pe cineva la o partida.

La Tenis 4.0 mi’am propus sa ajung iar in finala…sau macar in sferturi. E o editie unde sunt asteptate multe vedete 😉 Asa ca va rog sa va inscrieti la mircea at scarlatescu punct ro.

Ne vedem pe teren!

Hai sa fim mediocri !?

You are better than they hope and worst than you want yourself to be.

Ating subiectul asta pentru ca m’am uitat atent in jurul meu dar si in interiorul meu. Mediocritatea nu e buna. Unii cred ca s’ar simti mai bine cu ei insisi, daca ar fi prosti, decat mediocri. Mediocritatea e „mijlocul clasamentului”. Despre cei mediocri nu se consemneaza niciunde. Ai senzatia ca stii gustul, dar de fapt nu ai muscat niciodata din succes. E un sentiment groaznic de neputinta, cand stii ca se poate. Daca nu stii ca se poate, esti linistit, in ignoranta ta.

Ma intreb daca oamenii mediocri recunosc ca sunt mediocri. Nu tare si in public, ci noaptea cand sunt doar ei cu perna. Se zice ca poti evolua pana iti atingi nivelul de incompetenta. Suna drastic! In cazul asta mediocriatea poate fi perceputa ca incompententa, esec. Eu cred ca este important cine (te)masoara. Daca te lasi evaluat de ‘sisteme’ si reguli ale altora, poti deveni mediocru fara sa iti dai seama. Important este sa iti setezi propriile etape ( nu’mi venea altfel pentru milestones :p) si limite. Si mai important este sa te evaluezi realist. Iar cel mai important este iti dai seama ce iti lipseste pentru a trece la „nivelul urmator”.

Mediocritatea e de fapt renuntare, o lupta pierduta ( lupta, nu razboi ). Marimea mediocritatii ( daca exista asa ceva ) este direct proportionala cu adancimea la care privesti in adancul propriului EU. Mediocritatea e lene si amanare. Mediocritatea e a ta, nu a altora. E un cuvant care se foloseste cu oglinda in fata ochilor, nu uitandu’te la altii. De fapt, mediocritatea nu exista, daca ajungi sa o constientizezi.

Este de fapt vorba despre… Damn it! Am vrut sa scriu un post pesimist si rece. Nu mi’a iesit. Am vrut sa scriu despre mediocritate si pana la urma mi’a iesit ca nu exista :). E prea vara si prea cald. Poate fac un super reality’check „la sange” in septembrie, inainte de ziua mea. Poate il scriu si aici.

Hai sa nu fim mediocri. Let’s just be!

Business Gangsta Talk ( WTF ?!? )

Are you talking to me? Are you talking to me, biatch? 😉

Cred ca in maxim un an, doi, as putea scrie o carte ( sau macar un capitol bine documentat ) despre „Psihologia Intalnirilor de Afaceri ” ;). Am multe intalniri de acest gen la activ. Daca anul trecut „crema” businessului autohton se intalnea la Marriott, anul asta Hiltonul a redevenit la moda. Daca la Galleron se tin intalniri dintre cele mai diferite, la cafenelele din Dorobanti, toata lumea ” face imobiliare „.

Dar nu despre locuri vreau sa vorbesc, ci despre atitudini. Nu se mai poarta sa vorbesti doar Romgleza. Acum nu esti cool daca nu folosesti si cateva cuvinte slang intr’o discutie de afaceri ( like plm and stuff ). Pana mai ieri-alaltaieri, genul asta de ‘discurs’ era folosit de oameni de afaceri cam trecuti de prima tinerete, ce stransesera ceva banuti si care afisau o pseudo exeprienta de business. Acum se raspandeste : da la tineri antreprenori pana la avocati si corporatisti cu pretentii – they’re all sticking and withdrawing their dearest memeber..  if you know what I mean 😉

Pana si expatii s’au adaptat. Stii ce se spune despre primele cuvinte ce trebuie sa fie invatate intr’o limba straina. Acum 2 saptamani, un simpatic om de afaceri indian, a enuntat foarte plastic o realitate romaneasca : ” Pwla meu, everything is about shpaga here ” ( exact quote :).

Care sa fie explicatia unui astfel de limbaj? Prea multi ‘alpha males’ care s’au apucat de afaceri? Sau se vrea un semn al puterii ( I’m so fu#&ing powerfull..  I can even afford to talk d&rty ) ? Who cares? Sometimes I like it, sometimes I don’t. Sometimes is funny, sometimes is not. Sau cum spunea cineva : ” There are no dirty words, only dirty mouths ” …or not?

Despre idei de afaceri si… finantare

If I had a penny for all the good ideas I had…!

Toata lumea are idei de afaceri! Toata lumea vrea sa faca afaceri…  si nu in ultimul rand, toata lumea crede ca se pricepe la afaceri. Scenariul e simplu : ma gandesc la o idee, fac un super business, castig bani, imi iau jeep si ma retrag de tanar. It’s a beautiful world. :o)

Ideile de afaceri sunt minunate. Pe unele le ai dintotdeauna. Altele vin cand nici nu te astepti. O idee „buna” iti da energie. Te gandesti la ea si instantaneu ti’se instaleaza pe fata un zambet, in coltul gurii, numai de tine inteles. Daca esti pe strada in timp ce iti vine ideea, parca de abia astepti sa ajungi la birou sau acasa… sa vezi daca poate fi viabila. In majoritatea cazurilor, nu e! Si iti dai seama cam dupa 10 minute de gandit ‘profund’.

 Sincer, cred ca se pierde prea mult timp cu ganditul la idei. Daca ai peste 22 de ani si iti ia mai mult de 30 de minute sa pui pe hartie 3 posibile afaceri la care te’ai pricepe, e posibil sa ai probleme mai mari decat o proasta inspiratie – poate nu esti facut pentru afaceri. A nu se intelege gresit – e ok si recomandat sa fii tot timpul cu ochii in piata si sa simti tendintele. Totusi, unii se framanta prea mult in sensul asta. E greu sa reinventezi roata. Nu imposibil, dar e greu.

Toti cauta super nise, idei unice si nastrusnice la care „nu s’a mai gandit nimeni” cu care sa rupa gura targului. Nu e importanta ideea! E vital insa cum o transformi in realitate! Toti cauta noi produse nemaivazute. Si cand le gasesc, au toate sansele sa ramane ‘nevazute’. Nu e important produsul! E important sa il vrea cineva. E important sa acopere niste nevoi reale.

Ai voie sa te inspiri de la altii? ( stii cum e ..  ideile altora parca sunt mai dulci uneori ) Sau mai bine zis unde e granita intre inspiratie, libertatea pietei si nesimtirea celui care pur si simplu replica munca altora? Eee..  poveste lunga, poate povestim in viitor despre asta.

Idei + Finantare = LOVE :o) Finantarea, bat’o vina!

„Am idei bune, dar nu am bani sa incep! Asta e..  as fi antreprenorul perfect, dar nu imi pot finanta afacerea!” Sounds familiar, right? Parca imi vine si mie sa zic ca banii nu sunt importanti intr’o afacere. Dar parca nu suna bine. Desi unii spun ca „a face rost de bani” pentru a incepe o afacere, este taskul cel mai usor din tot demersul antreprenorial. Hai sa fim seriosi! Nu e chair asa. Suna poetic si, in general, este o expresie folosita de cei care deja au reusit big time.

Totusi, banii nu sunt atat de importanti! Ei vor veni. O afacere buna si corecta, isi va gasi intotdeauna si finantare. Cum?  Beg, Borrow or Steal, cum bine ziceau un porf. american de entrepreneurship!  Eu cred ca e imposibil sa nu gasesti banii cu care sa incepi! Ar fi aiurea sa incep sa insir cu liniutze, modalitati si potentiale surse de finantare ( not my kind of blogging.. maybe for future posts ). Nu exista o reteta. Cel care cauta, stie exact unde sa caute, cui sa ceara, cat de tare sa forteze si cand sa se retraga! E o chestiune de timp si necesita multa rabdare. Vanatorul din jungla poate sta nemiscat ore in sir ( in timpul asta devine una cu natura, flies are pooping on its head and stuff :), pana in momentul in care prada este exact in pozitia si la distanta la care nu mai poate scapa. If you know what I mean :o)

Cunosc persoane cu idei, dar doar cu idei, care probabil vor gasi foarte greu finante sa inceapa. Dar am prieteni care au idei, le’au pus deja in practica si au toate sansele sa gaseasca infuzia de capital mult asteptata. Good luck guys! ..  and don’t you ever give up!!

Life can be good!

Politically …incorrect!?

Ignorance is bless !?

Politica. Politician. Partid. Implicare sociala. E greu sa vorbesti pe aceste teme. E greu sa vorbesti fara sa pari ridicol. Fara sa pari neinformat. Fara sa pari dintr’o gashca sau alta, fara sa pari „de’ai lor” sau „din sistem”. Cel putin in cercurile mele de prieteni / cunoscuti, evitam sa abordam acestui subiect. Si cand se mai intampla sa „punem tara la cale”, discutiile sfarsesc prin a ridiculiza si a face mishto de sistem si de diferitele personaje.

E clar ca in Romania, lucrurile nu stau bine. Nici economic, nici social, nici politic…  nici cum vreti voi. Adevarat? Fals! Depinde cine masoara si ce sistem de referinta foloseste! Credeti’ma ca pentru unii, lucrurile sunt mai mult decat OK.

Pentru cei nemultumiti, care e solutia? Pleaca din tara, accepta situatia si se complac…sau incearca sa schimbe ceva. Pornind de la premisa ( falsa sau nu ) ca politicul este „buba” si de acolo pronesc toate neinplinirile noastre, ce e de facut? Toate problemele complicate au de obicei o solutie simpla – nu iti place ceva, incearca sa-l schimbi!

Este ‘sistemul’ atat de impenetrabil? Sunt toti la fel de corupti, parte dintr’o mare conspiratie? Probabil..chiar posibil. Totusi, eu cred ca cei care se simt in stare, ar trebui sa intre in politica. Neputinta si mizeria realitatii pot anihila rapid orice impuls de a face ceva. Totusi, cred ca o gandire si actiune colective, in sensul neabaterii de la o serie de valori, ar putea initia o schimbare ( e ca atunci cand iti vine sa arunci si tu gunoiul pe langa cos, cand vezi maldarul din jurul lui, insa te abtii si il arunci in cos ).

Hmm..  Suna bine ce am scris mai sus. Dar azi sunt intr’o Jekel-Hyde kinda day. It could be all just idealistic bullshit! Eu nu cred ca as putea face politica. Pentru a face politica ( si se aplica si in alte domenii ) nu iti trebuie diplomatie, etica & altele..  trebuie doar sa poti manca rahat. Ba nu. Dupa cum bine ma corecta un prieten arhitect – trebuie sa iti placa sa mananci rahat! Turkish delight! 😉

So, if you can play the game, play it! If you don’t, learn the rules and keep the score :).

Ready, Steady…Stop?

You have to be the ball !

Romanii sunt, in mare masura, pasivi. Ne place sa ne uitam, sa comentam si sa emitem judecati. Noi nu trebuie sa fi facut vre’o data, noi stim oricum mai bine. La politica si la sport ( si la amor, as adauga eu ;), „ne pricepem” cel mai bine. Despre politica si amor, intr’un alt post. Acum, despre sport as vrea sa scriu un pic.

Am fost acum ceva ani in UK ( Londra, York, Cambridge si Edinburgh ). Nu a fost calatorie de business, deci am avut ocazia sa observ locuri si oameni. Mai ales oameni. Am constatat ca imi plac englezii. Stiu, vei zice ca sunt reci, banali, iar femeile sunt urate si nu se prea rad pe picioare. Could be.

Mie mi’au placut din multe motive. Unul dintre ele este faptul ca practica mult sport fotbal. Au terenuri cu iarba si fara iarba, peste tot. Iar cand e cu iarba, e verde si bine intretinuta, chiar daca apartine unei mici comunitati. Au multe sali de sport. Alearga si joaca mult fotbal. Am vazut englezi jucand fotbal pe o casa cu un acoperis plat! Iar cand discuta despre sport fotbal, sunt inflacarati si chiar simti pasiunea. E simplu – pasiunea e pentru ca stiu despre ce vorbesc – ei fac sport, nu doar vorbesc despre sport.

Noi cred ca facem foarte putin sport. Nu te gandi la tine sau apropiatii tai corporate trendy ( care tocmai si’au facut abonament la WorldClass ). Ma refer la nivel national. Romanii sunt prea obositi si sictiriti sa se miste. Romanii isi dau copiii la sport doar cand sunt foarte grasi.. sau ca sa faca bani multi…ca Nadia si Hagi. Sportul e mai mult decat atat. Face parte dintr’o filosofie sanatoasa de viata. „Lupta” si competitia, pot cladi caractere frumoase.

Si iata dovada ca nu sunt ipocrit – My sports :

Tenis – my first love 😉

Definitely my favorite! Am inceput sa joc tenis pe la 14 ani. Tarziu pentru performanta. Tenisul trebuie inceput pe la 8 ani. Eram frustrat ca aveam o racheta de lemn ( reghin ) .. cei mai ‘cool’ din vremea aia aveau de grafit. Am jucat destul de des pana la 18 ani. Apoi, nu am mai jucat aproape deloc pana acum un an, cand m’am calificat intr’o finala de amatori corporatisti ;). Acum joc in sferturi, in aceeasi comepetitie ajunsa la editia 3.

Fotbal – THE sport for a team!

Desi am jucat foarte putin in generala si si mai putin in liceu, somehow, I am pretty good at it ;). De anul trecut, am o super echipa de oameni din diverse companii… jucam cand avem timp si cu cine accepta provocarea. Anul trecut, am jucat intr’o Cupa Mondiala :p

Golf – Clean air, networink & more!

Now, that’s a cool one! Nu e nici de snobi, cum cred unii.. si nici foarte usor, cum am crezut eu! Sunt inca incepator, desi cica „prind” foarte repede. Din pacate, nu joc asa de des cum mi’as dori. Am jucat ‘pe afara’ si la Clubul Diplomatilor ( jucat e mult spus.. doar la driving range.. nu sunt inca de green :p ).

Mai joc si bowling. Iar saptamana viitoare vreau sa merg la catarari, la invitatia unui bun prieten. Tot pe ‘ to play list ‘ este si squash’ul. I bet I can kick ass at it!

Pentru cine nu a facut sport, acest post va parea banal. The others, know exactly what I mean 😉

Hai Romania, pe 9 iunie! ( Romania-Franta 2:1 ? )

Later edit : si 0-0 e bun 😉

Later, Later edit : Felt so ashamed about our team… 😦