Confortable silence…

decembrie 5, 2008

Let’s all just shut the f#$% up for a moment!

Prieteniile sunt importante. O prietenie se masoara in ani, in intensitate sau in raporturi de interese. Cand ajungi sa masori prieteniile, ori ai prea multe, ori prea putine, ori iti permiti luxul sa alegi si sa le pastrezi pe cele autentice. Sau pur si simplu e sfarsit de an, si, instinctual, tragi linie si aduni si la capitolul asta.

Primesc tot mai multe telefoane de curtoazie in ultimul timp. De la persoane importante, care pe timp de necriza, ar fi fost foarte greu de gasit pentru o intalnire face-to-face. Nu judec. Si eu sunt la fel, poate. Nu’i asa, avem prea putin timp sa ne vedem cu ‘toata lumea’.. la fel cum vom gasi imediat minute si chiar ore pentru anumite intalniri. Totul se rezuma la raportul de interese. Ce rece si pragmatic suna cand e vorba de relatiile de prietenie! Dar asa este. Te vezi cu cineva, stiind sau sperand in rezolvarea unor nevoi… de dragoste, afectiune, bani, compasiune, dependenta, apartenenta, ascensiune, and so on..

Azi aveam 3 intalniri destul de importante. La una dintre ele sigur am pierdut leaduri bune de business. Le’am refuzat sau le’am amanat. Am preferat sa ma vad cum un vechi prieten. Este aproape cel mai vechi prieten al meu. Nu ne’am mai vazut de 2 luni. Timp destul sa se fi schimbat multe …si toate sa ramana la fel. Nu am stat mai mult de 30 de minute.  Am vorbit banalitati. Nu am schimbat idei marete, nu am spus glume si nu am vorbit de afaceri..de fapt nu prea am vorbit deloc.  Momentele de liniste nu au fost penibile. Nu au ascuns nimic si nici nu au insemnat ezitari. A fost o tacere confortabila.

Silence can say a lot…


3 levels of trust

noiembrie 18, 2008

Trustworthiness is a class some should never graduate!

Se spune ca un secret ramane secret, doar daca este stiut de o singura persoana. Testata pe pielea mea, este cum nu se poate mai adevarata afirmatia!

Increderea. Se castiga in timp lung si se poate pierde intr’o secunda. Increderea poate fi o „marfa” perisabila, daca nu e gestionata cum trebuie. In cine sa ai incredere si dupa cat timp?  Care sunt limitele intr’o relatie bazata pe incredere? Care sunt semnele unui inceput de tradare si cum le sesizezi?  Cine se lauda ca stie raspunsurile la astfel de intrebari, este inca ‘inocent’ si nu „si’a luat’o” inca de un numar relevant de ori si intr’un numar relevant de feluri.

Iata 3 exemple total diferite de (ne)incredere, traite sau observate de mine in mai putin de un an :

1. Certified Trust   In cadrul unui grup destul de extins in care suntem pentru ca impartasim aceleasi valori si aspiratii, s’a intampalt un scurt circuit. Pe scurt, cineva a incercat sa replice intr’o anumita masura, business’ul unuia dintre noi. Si asta intr’un mod foarte low ( ca sa nu zic pervrs ). Idei sunt multe. Sa fii original e complicat iar piata este libera. Dar nu se procedeaza asa!

Ba se procedeaza. Si inca cum! Doar ca, in cazul asta, apartenenta la un grup ne’a facut sa ne creditam reciproc intr’un mod special. Si din cauza asta, dezamagirea a fost mai mare. Nu s’a tradat increderea unei persoane, ci increderea cumulata a intregului grup. Ce faci in situatii de genul asta, ca si individ? Iesi din grupul respectiv? Da, daca „tradatorii” nu se autoexclud sau nu sunt exclusi. Iar grupul trebuie sa isi regandeasca sistemele de valori.

2. Official trust. Sa zicem ca esti Country Manager pentru o firma straina, mare. Ai fost ales dintre multi. Esti multumit si motivat in toate privintele de noul job. Ce faci cand deciziile importante sunt asistate si, intr’un final, „preluate” de „mai marii” companiei? S’a intamplat unui prieten, anul trecut. Si nu a fost vorba de incompetenta. Este o greseala pe care o fac des unele firme staine  – nu acorda incredere totala reprezentantilor locali. Strainii se cred uneori supermanageri. Daca ai enshpe EMBA’uri si multi ani de experienta, nu inseamna ca poti intelege piete locale si emergente, mai bine decat un… „localnic”!

Ca si companie straina, crediteaza total managementul local si poti trai cu suspiciuni si incertitudini in privinta eficientei si loialitatii. Ingradeste oricare dintre libertatile ce vin din job descripiton si poti fi sigur de ineficineta si tradare! ( vorbesc aici de o anumita categorie de companii straine, mari.. nu de companiile trans’nationale ).

3. Innocent trust. No, is not about love. Ar fi fost prea banal sa scriu despre genul ala de incredere. E vorba despre altceva. Uneori creditam persoane. Investim in ele consideratie, respect si admiratie. Ele nu sunt „persoane”. Pentru noi, ele sunt personalitati. E natural sa vrem idoli si modele. In primii ani de viata, in mare parte, invatam mimand, incercand si replicand prin propirul filtru mental, ce vedem in jurul nostru. La fel se petrece si mai tarziu. Insa, frumusetea consta in faptul ca ne putem alege mediul, ne putem alege modelele, ne putem alege ce piesa vrem sa fim si in ce „puzzle” vrem sa ne integram.

Nu intampaltor am spus ca investim in idolul sau modelul nostru. E ca si cum ai cumpara Futures, mizand pe un pret mare la o data din viitor 😉 Ce se intampla cand esti profund dezamagit? Dupa ce te linistesti si obosesti desfiintandu’ti in gand, cu procese morale, propriul model, te intrebi daca totusi nu e vina ta! Sa fi fost in totalitate vina ta? Si in timp ce mintea ta sare de pe o piatra a indoielii pe alta, iti dai seama ca stii cum sa procedezi pe viitor..  si te inspaimanti gandindu’te la proprii discipoli ( cu frica sa nu’i dezamagesti, desigur ).

Da. Am patit’o recent.  Cineva pe care il vedeam un monument al eticii and other cool values, s’a dovedit a gandi mai pecuniar decat o tzignca din piata. Trist.

Trust yourself! Life goes on..


O criza financiara fara zahar, va rog!

octombrie 12, 2008

After you hit the bottom, you can only go up…

Suntem in criza. Inevitabil, am observat si mi’am pus si eu zilele astea intrebari despre pietele financiare si situatia economiei globale.

A scrie despre criza…si a mai da si sfaturi, denota fie super cunostinte in domeniu, fie o mare inconstienta…fie nevoia de atentie. Mie mi’a dat girul florareasa din coltul strazii. Daca si ea se preocupa de fenomen…pot scrie si eu 2 vorbe.. macar sa vad peste ani cat de departe eram de adevar.

Informatia.   Am o teorie in sensul asta : daca afli de criza de la televizor sau din ziare, demersul de informare e aproape tardiv! O ” criza economica ” nu se intampla peste noapte. Este vorba despre un cumul de procese economice de lunga durata, de actiuni si reactiuni, de un domino previzibil cauza – efect. Cine a urmarit de’a lungul timpului stirile din diferite domenii si cine a inteles interdependenta dintre piete, a perceput semnele unei viitoare crize economice. Can’t say I am really one of those 🙂

Actiune.     Ce faci cand iti dai seama ca ai prins vremuri de criza? Stop, Drop and Roll? Not really! Habar nu am ce trebuie sa faci exact intr’o astfel de situatie! Insa, am observat in jurul meu cateva tipuri de comportament :

Realist : Cel care sta la curent cu toate stirile financiare. Actioneaza cumpatat si stie sa isi asume riscurile. E genul care, daca are toti banii intr-o banca, ii va scoate si ii va depune in cel putin 3 banci, in conturi de RON si EURO.

Optimist : Este si mai bine informat. Ba mai mult, e un promotor al actiunii si ii indeamna si pe cei din jurul  lui sa nu stea. Vede doar oportunitati in situatiile incerte. E genul care isi scoate banii din banca, asteapta sa scada preturile si cumpara actiuni ( cand bursa nu e inchisa ;), proprietati, aur etc.

Pesimist : Actioneaza tarziu si, in general, doar urmeaza ” turma „. E resemnat si crede ca oricum ar incerca sa se fereasca de efectele crizei, tot nu va reusi. Daca ar fi dupa el, si’ar scoate toti banii de la banca si i’ar tine acasa.

Miserupist : Il doare in portofel de criza. Oricum nu are prea multe proprietati sau depozite. Se amuza pe seama intregii situatii. Chair se bucura de criza. Spera ca toata lumea sa dea faliment ca ” oricum a furat toti „.

 Am avut o problema zilele astea cu ” specialistii in domeniu „. Cand te doare, te duci la doctor. Cand nu stii exact sau habar nu ai, intrebi specialistii. Dupa discutii cu analisti economici, oameni din banking si finante, am ajuns la concluzia ca sunt la fel de clueless ca si mine…  sau e o conspiratie si nu vor sa divulge secretele si retetele de supravietuire 😉

Informarea excesiva si pe ” o mie ” de canale, paveaza cu bune intentii drumul spre haos. Daca ne uitam mai atent, ne dam seama ca se actioneaza, uneori in mod hazardat, doar pe baza a ceea ce se crede ca urmeaza sa se intample, nu pe baza a ceea ce s’a intamplat deja.

Sper ca urmatoarea criza sa aiba alt gen de cauze. Sper ca sistemul bancar de la noi, odata ajuns la maturitate, sa nu se  ” subprime „. Sper sa nu se mai faca un scop in sine din cresterea economica!!

Se poate trai si cu incertitudini religioase..  dar pe termen lung, viitorul omenirii va fi verde si despre gestionarea eficienta a resurselor…sau nu va fi deloc.

Life will go on!


” The Stairway Pitch „

octombrie 4, 2008

Some bright lights burn too fast…

Nu stiu de ce este asa de popular Elevator Pitch’ul! Nu e mare shmecherie. Daca ai ceva ” de vanzare „, fie ca e un vis, o idee sau o afacere, vei stii cum sa transmiti esentza in acele 3 sau 5 minute cat esti ” in lift ” cu investitorul.

Sunt cateva regului de bun simt pe care trebuie sa le urmezi…dar nu e asa o mare filozofie. Rezumand, trebuie sa fii autentic, sa zici cu pasiune fara sa cazi in penibil, sa spui unde esti si unde vrei sa ajungi, sa explici de ce esti unic, sa spui sincer de ce ai nevoie si ce beneficii aduce implicare in afacerea ta. Daca totusi nu poti face asta, in cele mai multe cazuri nu e nimic in neregula cu abilitatile tale de comunicare…your idea simply sucks :).

Sa zicem ca iti iese pana la urma marele speech. Ce te faci daca se blocheaza liftul intre etaje si esti nevoit sa vorbesti mai mult de 5 minute despre afacerea ta? Sau daca investitotul se hotaraste sa urce pe scari? esti pregatit sa fii coerent cel putin 20 de minute despre marea ta idee?

Imi amintesc ca in timpul facultatii, aveam impreuna cu un prieten, o super idee de afaceri – o agentie de turism ce urma sa se diferentieze vanzand vacante in Asia. Spuneam oricui vroia sa ne asculte despre mareata noastra viitoare afacere ( nu eram din categoria celor care se tem sa ceara sfaturi de teama sa nu li’se fure ideea. ;). Problema e ca mai mult de o idee buna si mult entuziasm, nu aveam nimic..  nicio strategie si habar nu avea de piata. Pana cand am dat peste cineva care stia cu ce se mananca…si pur si simplu ne’a desfiintat. A fost un wake-up call foarte util la vremea respectiva.

Si totusi, ce faci cand a mers bine dar a iesit rau? Esecul unui Stairway Speech trebuie gestioat la fel ca esecul unui Elevator Speech : 1. Autoanaliza 2. Incredere&Perseverenta. Cu alte cuvinte, incearca sa iti dai seama ce nu a mers si ai in continuare incredere in tine. Uneori problema nu e la tine : nu e obligatoriu ca toti sa iti impartaseasca visul sau sa iti inteleaga ideea si planurile.

Anyway, don”t worry about the Elevator Pitch! Stairway Pitch is the new black ;o)


Daniel 3.0

octombrie 1, 2008

I am 30 years young!

Pe 20 septembrie a fost ziua mea! Nu ca celelalte zile de pana atunci nu ar fi fost ale mele… Am sarbatorit cu 70 de prieteni undeva deasupra orasului.

” Aaaa, La Multi Ani! Schimbi prefixul! ” . O expresie stupida pe care, evident, am auzit’o des. Am primit si multe sfaturi. Unele cerute. Majoritatea neintrebate. Se pare ca e un moment important. Se cere multa introspectie. E momentul  ” adevaratului inceput ” cum mi’a spus un bun prieten, cand trebuie sa „imi pun multe intrebari”. Cine sunt? Ce vreau de la viata? ( this one sounds really lame ).

Mie imi plac raspunsurile. Dar, daca e vorba de intrebari, eu asa le vad :

Cine ?  Isn’t it obvious? 😉

Ce ?  Despre intrebarea asta nu vorbim. It is for dumb people who didn’t get it in the first place.

De ce ?  E o intrebare care, de obicei, naste alte intrebari. E complicat. Uneori, nici nu e bine sa cauti raspunsuri. Sau sa le constientizezi. Uneori, raspunsul este pur si simplu ” pentru ca!  ”

Cand ?  Este o intrebare care trebuie, cateodata, ignorata. Rabdarea este o virtute. Trebuie sa stii sa astepti, chiar cand simti ca trebuie sa se intample Acum. Si, in plus, unde ar mai fi farmecul si „magia” daca am stii tot timpul Cand o sa se intample.

Cum ? Eh..! Ce frumos ar fi sa stim exact Cum! Unii au impresia ca stiu. Au scris si carti si „retete”. Eu cred ca e plictisitor sa stii de la inceput Cum. Pentru mine, semi-intunericul si „necunoscutul” sunt extrem de motivante. Si, oricum, aici raspunsul vine de la sine. Trebuie doar sa iti cunosti destinatia.

Unde ? Fara raspuns e foarte grav si trist. Trebuie sa ai neaparat o ‘tinta’. Sau mai multe. Iar distanta pana la tinta trebuie sa fie ajustabila. Si, bineinteles, destinatia nu trebuie sa fie un scop in sine, ci doar pretext pentru Calatorie.

Un  prieten de aceeasi varsta cu mine imi spune in gluma despre ce ne asteapta. Imi zice : ” peste cativa ani o sa ma chemi la nunta. Apoi la botez. Pe la 40 de ani o sa ai middle age crisis si o sa vrei sa iti serbezi ziua intr’un club cu multe fete, pe la 50 de ani o sa ne mintim ca viata acum incepe sa fie frumoasa…  iar de la 60 de ani incolo o sa ma suni sa imi zici ” Auzi ba, ai auzit de X? S’a dus! „.

Cum o sa fie? Nu stiu. Imi imaginez si simt, dar nu stiu exact. Nici nu as vrea sa fie altfel! All I know is that I’ll try to make the best of it! ( damn English! )

 

Life can happen!


Pseudo-piedici in calea unui start-up

septembrie 7, 2008

Eventually, everything will colapse!

             Ideile de afaceri ne tin in viata. Ideile noastre de afaceri sunt cecuri in alb, nesemnate inca de Providenta, sunt depozite la termen lung, intr’o banca ce va sa vina. Asta mai ales azi, cand toata lumea pare ca pune ceva la cale ( iar cei care nu pun nimic la cale ii urasc pe ceilalti, pentru ca au de gand sa o faca) ; cand pietele par sa se aglomereze desi sunt nise inca neacoperite ; cand orice „tren” pare a fi „ultimul tren”.

Propria personalitate este un abis in care rareori avem curajul sa ne scufundam. Frica de esec. Neincrederea in propriile forte. Necunosterea. Subevaluarea de sine. Sunt cateva dintre motivele pentru care unii nu se vor apuca niciodata de afaceri. Uneori, genul asta de ganduri negre, ma incearca si pe mine. Dar, recent am descoperit in urma diferitelor discutii, un super motiv pentru a iti justifica pasivitatea :

Criza Mondiala „. Yep. We’re globally fuc#$d! 😉  Cineva spunea ca nu se va lansa acum in afaceri. Asteapta sa treaca „criza asta economica mondiala”! Damn it, mi’am zis..  s’o fi intamplat ceva si nu stiu eu! De fapt era doar ignoranta si intoxicare media. In mod evident este bine sa stai cu ochii in patru, sa simti pietele si tendintele globale. Grija fata de crizele mondiale si efectul imediat al acestora asupra unei afaceri alfate la inceput, cred ca este direct proportionala cu marimea afacerii in cauza. Ducand lucrurile in extrema, daca vrei sa iti lansezi o banca, e clar ca trebuie sa stai cu ochii pe pietele financiare ; dar daca e vorba despre un „inocent” start-up, este posibil ca subprime’ul din America sa nu te afecteze deloc. Dimpotriva, situatiile incerte si tensionate pot crea noi nise in diferite piete si o serie intreaga de oportunitati. ” Pestii mari se prind in ape tulburi ” – zice un vechi proverb chinezesc.

Si apopos de crize economice – ele au cel putin 2 trasaturi comune de’a lungul istoriei : se vor gasi mereu specialisti si analist economici care vor explica si semana panica in multime iar stiinta si tehnica vor reinventa mereu regulile jocului, setand un drum catre noi crize economice:

– in 1772, in presa britanica se scria : ” Una dintre cele mai mari furtuni financiare ale secolului ” – a urmat apoi inventia motorului cu aburi.

– in 1825, tot in Anglia se scria ca ” Situatia economica creeza o panica nemaivazuta in randul populatiei ” au urmat apoi primul tren ce transporta persoane si inventia generatorului electric.

– in 1873, in Germania se scria de cea mai mare criza economica din ultmii 56 de ani. Apoi se descopera lumina electrica si telefonia.

– in 1929, America se temea de „cel mai mare colaps din toate timpurile”. A urmat ( intre 1930 si 1941 ) o perioada revolutionara din punct de vedere al progresului tehnic.

Sigur, acum avem pretentia ca putem extrapola mult mai bine..  si putem prezice viitorul. Asa credeau si oficialii englezi, care avertizau pe la 1850, ca Londra va fi acoperita de balega de cal pana in anul 1940…  sau Thomas Watson ( fondatorul IBM ) care in 1943, vedea o piata mondiala de aprox. 5 computere 😉


Hai sa fim mediocri !?

iulie 28, 2008

You are better than they hope and worst than you want yourself to be.

Ating subiectul asta pentru ca m’am uitat atent in jurul meu dar si in interiorul meu. Mediocritatea nu e buna. Unii cred ca s’ar simti mai bine cu ei insisi, daca ar fi prosti, decat mediocri. Mediocritatea e „mijlocul clasamentului”. Despre cei mediocri nu se consemneaza niciunde. Ai senzatia ca stii gustul, dar de fapt nu ai muscat niciodata din succes. E un sentiment groaznic de neputinta, cand stii ca se poate. Daca nu stii ca se poate, esti linistit, in ignoranta ta.

Ma intreb daca oamenii mediocri recunosc ca sunt mediocri. Nu tare si in public, ci noaptea cand sunt doar ei cu perna. Se zice ca poti evolua pana iti atingi nivelul de incompetenta. Suna drastic! In cazul asta mediocriatea poate fi perceputa ca incompententa, esec. Eu cred ca este important cine (te)masoara. Daca te lasi evaluat de ‘sisteme’ si reguli ale altora, poti deveni mediocru fara sa iti dai seama. Important este sa iti setezi propriile etape ( nu’mi venea altfel pentru milestones :p) si limite. Si mai important este sa te evaluezi realist. Iar cel mai important este iti dai seama ce iti lipseste pentru a trece la „nivelul urmator”.

Mediocritatea e de fapt renuntare, o lupta pierduta ( lupta, nu razboi ). Marimea mediocritatii ( daca exista asa ceva ) este direct proportionala cu adancimea la care privesti in adancul propriului EU. Mediocritatea e lene si amanare. Mediocritatea e a ta, nu a altora. E un cuvant care se foloseste cu oglinda in fata ochilor, nu uitandu’te la altii. De fapt, mediocritatea nu exista, daca ajungi sa o constientizezi.

Este de fapt vorba despre… Damn it! Am vrut sa scriu un post pesimist si rece. Nu mi’a iesit. Am vrut sa scriu despre mediocritate si pana la urma mi’a iesit ca nu exista :). E prea vara si prea cald. Poate fac un super reality’check „la sange” in septembrie, inainte de ziua mea. Poate il scriu si aici.

Hai sa nu fim mediocri. Let’s just be!