” The Stairway Pitch „

Some bright lights burn too fast…

Nu stiu de ce este asa de popular Elevator Pitch’ul! Nu e mare shmecherie. Daca ai ceva ” de vanzare „, fie ca e un vis, o idee sau o afacere, vei stii cum sa transmiti esentza in acele 3 sau 5 minute cat esti ” in lift ” cu investitorul.

Sunt cateva regului de bun simt pe care trebuie sa le urmezi…dar nu e asa o mare filozofie. Rezumand, trebuie sa fii autentic, sa zici cu pasiune fara sa cazi in penibil, sa spui unde esti si unde vrei sa ajungi, sa explici de ce esti unic, sa spui sincer de ce ai nevoie si ce beneficii aduce implicare in afacerea ta. Daca totusi nu poti face asta, in cele mai multe cazuri nu e nimic in neregula cu abilitatile tale de comunicare…your idea simply sucks :).

Sa zicem ca iti iese pana la urma marele speech. Ce te faci daca se blocheaza liftul intre etaje si esti nevoit sa vorbesti mai mult de 5 minute despre afacerea ta? Sau daca investitotul se hotaraste sa urce pe scari? esti pregatit sa fii coerent cel putin 20 de minute despre marea ta idee?

Imi amintesc ca in timpul facultatii, aveam impreuna cu un prieten, o super idee de afaceri – o agentie de turism ce urma sa se diferentieze vanzand vacante in Asia. Spuneam oricui vroia sa ne asculte despre mareata noastra viitoare afacere ( nu eram din categoria celor care se tem sa ceara sfaturi de teama sa nu li’se fure ideea. ;). Problema e ca mai mult de o idee buna si mult entuziasm, nu aveam nimic..  nicio strategie si habar nu avea de piata. Pana cand am dat peste cineva care stia cu ce se mananca…si pur si simplu ne’a desfiintat. A fost un wake-up call foarte util la vremea respectiva.

Si totusi, ce faci cand a mers bine dar a iesit rau? Esecul unui Stairway Speech trebuie gestioat la fel ca esecul unui Elevator Speech : 1. Autoanaliza 2. Incredere&Perseverenta. Cu alte cuvinte, incearca sa iti dai seama ce nu a mers si ai in continuare incredere in tine. Uneori problema nu e la tine : nu e obligatoriu ca toti sa iti impartaseasca visul sau sa iti inteleaga ideea si planurile.

Anyway, don”t worry about the Elevator Pitch! Stairway Pitch is the new black ;o)

Daniel 3.0

I am 30 years young!

Pe 20 septembrie a fost ziua mea! Nu ca celelalte zile de pana atunci nu ar fi fost ale mele… Am sarbatorit cu 70 de prieteni undeva deasupra orasului.

” Aaaa, La Multi Ani! Schimbi prefixul! ” . O expresie stupida pe care, evident, am auzit’o des. Am primit si multe sfaturi. Unele cerute. Majoritatea neintrebate. Se pare ca e un moment important. Se cere multa introspectie. E momentul  ” adevaratului inceput ” cum mi’a spus un bun prieten, cand trebuie sa „imi pun multe intrebari”. Cine sunt? Ce vreau de la viata? ( this one sounds really lame ).

Mie imi plac raspunsurile. Dar, daca e vorba de intrebari, eu asa le vad :

Cine ?  Isn’t it obvious? 😉

Ce ?  Despre intrebarea asta nu vorbim. It is for dumb people who didn’t get it in the first place.

De ce ?  E o intrebare care, de obicei, naste alte intrebari. E complicat. Uneori, nici nu e bine sa cauti raspunsuri. Sau sa le constientizezi. Uneori, raspunsul este pur si simplu ” pentru ca!  ”

Cand ?  Este o intrebare care trebuie, cateodata, ignorata. Rabdarea este o virtute. Trebuie sa stii sa astepti, chiar cand simti ca trebuie sa se intample Acum. Si, in plus, unde ar mai fi farmecul si „magia” daca am stii tot timpul Cand o sa se intample.

Cum ? Eh..! Ce frumos ar fi sa stim exact Cum! Unii au impresia ca stiu. Au scris si carti si „retete”. Eu cred ca e plictisitor sa stii de la inceput Cum. Pentru mine, semi-intunericul si „necunoscutul” sunt extrem de motivante. Si, oricum, aici raspunsul vine de la sine. Trebuie doar sa iti cunosti destinatia.

Unde ? Fara raspuns e foarte grav si trist. Trebuie sa ai neaparat o ‘tinta’. Sau mai multe. Iar distanta pana la tinta trebuie sa fie ajustabila. Si, bineinteles, destinatia nu trebuie sa fie un scop in sine, ci doar pretext pentru Calatorie.

Un  prieten de aceeasi varsta cu mine imi spune in gluma despre ce ne asteapta. Imi zice : ” peste cativa ani o sa ma chemi la nunta. Apoi la botez. Pe la 40 de ani o sa ai middle age crisis si o sa vrei sa iti serbezi ziua intr’un club cu multe fete, pe la 50 de ani o sa ne mintim ca viata acum incepe sa fie frumoasa…  iar de la 60 de ani incolo o sa ma suni sa imi zici ” Auzi ba, ai auzit de X? S’a dus! „.

Cum o sa fie? Nu stiu. Imi imaginez si simt, dar nu stiu exact. Nici nu as vrea sa fie altfel! All I know is that I’ll try to make the best of it! ( damn English! )

 

Life can happen!

Hai sa fim mediocri !?

You are better than they hope and worst than you want yourself to be.

Ating subiectul asta pentru ca m’am uitat atent in jurul meu dar si in interiorul meu. Mediocritatea nu e buna. Unii cred ca s’ar simti mai bine cu ei insisi, daca ar fi prosti, decat mediocri. Mediocritatea e „mijlocul clasamentului”. Despre cei mediocri nu se consemneaza niciunde. Ai senzatia ca stii gustul, dar de fapt nu ai muscat niciodata din succes. E un sentiment groaznic de neputinta, cand stii ca se poate. Daca nu stii ca se poate, esti linistit, in ignoranta ta.

Ma intreb daca oamenii mediocri recunosc ca sunt mediocri. Nu tare si in public, ci noaptea cand sunt doar ei cu perna. Se zice ca poti evolua pana iti atingi nivelul de incompetenta. Suna drastic! In cazul asta mediocriatea poate fi perceputa ca incompententa, esec. Eu cred ca este important cine (te)masoara. Daca te lasi evaluat de ‘sisteme’ si reguli ale altora, poti deveni mediocru fara sa iti dai seama. Important este sa iti setezi propriile etape ( nu’mi venea altfel pentru milestones :p) si limite. Si mai important este sa te evaluezi realist. Iar cel mai important este iti dai seama ce iti lipseste pentru a trece la „nivelul urmator”.

Mediocritatea e de fapt renuntare, o lupta pierduta ( lupta, nu razboi ). Marimea mediocritatii ( daca exista asa ceva ) este direct proportionala cu adancimea la care privesti in adancul propriului EU. Mediocritatea e lene si amanare. Mediocritatea e a ta, nu a altora. E un cuvant care se foloseste cu oglinda in fata ochilor, nu uitandu’te la altii. De fapt, mediocritatea nu exista, daca ajungi sa o constientizezi.

Este de fapt vorba despre… Damn it! Am vrut sa scriu un post pesimist si rece. Nu mi’a iesit. Am vrut sa scriu despre mediocritate si pana la urma mi’a iesit ca nu exista :). E prea vara si prea cald. Poate fac un super reality’check „la sange” in septembrie, inainte de ziua mea. Poate il scriu si aici.

Hai sa nu fim mediocri. Let’s just be!

Business Gangsta Talk ( WTF ?!? )

Are you talking to me? Are you talking to me, biatch? 😉

Cred ca in maxim un an, doi, as putea scrie o carte ( sau macar un capitol bine documentat ) despre „Psihologia Intalnirilor de Afaceri ” ;). Am multe intalniri de acest gen la activ. Daca anul trecut „crema” businessului autohton se intalnea la Marriott, anul asta Hiltonul a redevenit la moda. Daca la Galleron se tin intalniri dintre cele mai diferite, la cafenelele din Dorobanti, toata lumea ” face imobiliare „.

Dar nu despre locuri vreau sa vorbesc, ci despre atitudini. Nu se mai poarta sa vorbesti doar Romgleza. Acum nu esti cool daca nu folosesti si cateva cuvinte slang intr’o discutie de afaceri ( like plm and stuff ). Pana mai ieri-alaltaieri, genul asta de ‘discurs’ era folosit de oameni de afaceri cam trecuti de prima tinerete, ce stransesera ceva banuti si care afisau o pseudo exeprienta de business. Acum se raspandeste : da la tineri antreprenori pana la avocati si corporatisti cu pretentii – they’re all sticking and withdrawing their dearest memeber..  if you know what I mean 😉

Pana si expatii s’au adaptat. Stii ce se spune despre primele cuvinte ce trebuie sa fie invatate intr’o limba straina. Acum 2 saptamani, un simpatic om de afaceri indian, a enuntat foarte plastic o realitate romaneasca : ” Pwla meu, everything is about shpaga here ” ( exact quote :).

Care sa fie explicatia unui astfel de limbaj? Prea multi ‘alpha males’ care s’au apucat de afaceri? Sau se vrea un semn al puterii ( I’m so fu#&ing powerfull..  I can even afford to talk d&rty ) ? Who cares? Sometimes I like it, sometimes I don’t. Sometimes is funny, sometimes is not. Sau cum spunea cineva : ” There are no dirty words, only dirty mouths ” …or not?

Despre idei de afaceri si… finantare

If I had a penny for all the good ideas I had…!

Toata lumea are idei de afaceri! Toata lumea vrea sa faca afaceri…  si nu in ultimul rand, toata lumea crede ca se pricepe la afaceri. Scenariul e simplu : ma gandesc la o idee, fac un super business, castig bani, imi iau jeep si ma retrag de tanar. It’s a beautiful world. :o)

Ideile de afaceri sunt minunate. Pe unele le ai dintotdeauna. Altele vin cand nici nu te astepti. O idee „buna” iti da energie. Te gandesti la ea si instantaneu ti’se instaleaza pe fata un zambet, in coltul gurii, numai de tine inteles. Daca esti pe strada in timp ce iti vine ideea, parca de abia astepti sa ajungi la birou sau acasa… sa vezi daca poate fi viabila. In majoritatea cazurilor, nu e! Si iti dai seama cam dupa 10 minute de gandit ‘profund’.

 Sincer, cred ca se pierde prea mult timp cu ganditul la idei. Daca ai peste 22 de ani si iti ia mai mult de 30 de minute sa pui pe hartie 3 posibile afaceri la care te’ai pricepe, e posibil sa ai probleme mai mari decat o proasta inspiratie – poate nu esti facut pentru afaceri. A nu se intelege gresit – e ok si recomandat sa fii tot timpul cu ochii in piata si sa simti tendintele. Totusi, unii se framanta prea mult in sensul asta. E greu sa reinventezi roata. Nu imposibil, dar e greu.

Toti cauta super nise, idei unice si nastrusnice la care „nu s’a mai gandit nimeni” cu care sa rupa gura targului. Nu e importanta ideea! E vital insa cum o transformi in realitate! Toti cauta noi produse nemaivazute. Si cand le gasesc, au toate sansele sa ramane ‘nevazute’. Nu e important produsul! E important sa il vrea cineva. E important sa acopere niste nevoi reale.

Ai voie sa te inspiri de la altii? ( stii cum e ..  ideile altora parca sunt mai dulci uneori ) Sau mai bine zis unde e granita intre inspiratie, libertatea pietei si nesimtirea celui care pur si simplu replica munca altora? Eee..  poveste lunga, poate povestim in viitor despre asta.

Idei + Finantare = LOVE :o) Finantarea, bat’o vina!

„Am idei bune, dar nu am bani sa incep! Asta e..  as fi antreprenorul perfect, dar nu imi pot finanta afacerea!” Sounds familiar, right? Parca imi vine si mie sa zic ca banii nu sunt importanti intr’o afacere. Dar parca nu suna bine. Desi unii spun ca „a face rost de bani” pentru a incepe o afacere, este taskul cel mai usor din tot demersul antreprenorial. Hai sa fim seriosi! Nu e chair asa. Suna poetic si, in general, este o expresie folosita de cei care deja au reusit big time.

Totusi, banii nu sunt atat de importanti! Ei vor veni. O afacere buna si corecta, isi va gasi intotdeauna si finantare. Cum?  Beg, Borrow or Steal, cum bine ziceau un porf. american de entrepreneurship!  Eu cred ca e imposibil sa nu gasesti banii cu care sa incepi! Ar fi aiurea sa incep sa insir cu liniutze, modalitati si potentiale surse de finantare ( not my kind of blogging.. maybe for future posts ). Nu exista o reteta. Cel care cauta, stie exact unde sa caute, cui sa ceara, cat de tare sa forteze si cand sa se retraga! E o chestiune de timp si necesita multa rabdare. Vanatorul din jungla poate sta nemiscat ore in sir ( in timpul asta devine una cu natura, flies are pooping on its head and stuff :), pana in momentul in care prada este exact in pozitia si la distanta la care nu mai poate scapa. If you know what I mean :o)

Cunosc persoane cu idei, dar doar cu idei, care probabil vor gasi foarte greu finante sa inceapa. Dar am prieteni care au idei, le’au pus deja in practica si au toate sansele sa gaseasca infuzia de capital mult asteptata. Good luck guys! ..  and don’t you ever give up!!

Life can be good!

Politically …incorrect!?

Ignorance is bless !?

Politica. Politician. Partid. Implicare sociala. E greu sa vorbesti pe aceste teme. E greu sa vorbesti fara sa pari ridicol. Fara sa pari neinformat. Fara sa pari dintr’o gashca sau alta, fara sa pari „de’ai lor” sau „din sistem”. Cel putin in cercurile mele de prieteni / cunoscuti, evitam sa abordam acestui subiect. Si cand se mai intampla sa „punem tara la cale”, discutiile sfarsesc prin a ridiculiza si a face mishto de sistem si de diferitele personaje.

E clar ca in Romania, lucrurile nu stau bine. Nici economic, nici social, nici politic…  nici cum vreti voi. Adevarat? Fals! Depinde cine masoara si ce sistem de referinta foloseste! Credeti’ma ca pentru unii, lucrurile sunt mai mult decat OK.

Pentru cei nemultumiti, care e solutia? Pleaca din tara, accepta situatia si se complac…sau incearca sa schimbe ceva. Pornind de la premisa ( falsa sau nu ) ca politicul este „buba” si de acolo pronesc toate neinplinirile noastre, ce e de facut? Toate problemele complicate au de obicei o solutie simpla – nu iti place ceva, incearca sa-l schimbi!

Este ‘sistemul’ atat de impenetrabil? Sunt toti la fel de corupti, parte dintr’o mare conspiratie? Probabil..chiar posibil. Totusi, eu cred ca cei care se simt in stare, ar trebui sa intre in politica. Neputinta si mizeria realitatii pot anihila rapid orice impuls de a face ceva. Totusi, cred ca o gandire si actiune colective, in sensul neabaterii de la o serie de valori, ar putea initia o schimbare ( e ca atunci cand iti vine sa arunci si tu gunoiul pe langa cos, cand vezi maldarul din jurul lui, insa te abtii si il arunci in cos ).

Hmm..  Suna bine ce am scris mai sus. Dar azi sunt intr’o Jekel-Hyde kinda day. It could be all just idealistic bullshit! Eu nu cred ca as putea face politica. Pentru a face politica ( si se aplica si in alte domenii ) nu iti trebuie diplomatie, etica & altele..  trebuie doar sa poti manca rahat. Ba nu. Dupa cum bine ma corecta un prieten arhitect – trebuie sa iti placa sa mananci rahat! Turkish delight! 😉

So, if you can play the game, play it! If you don’t, learn the rules and keep the score :).

Fake it, ‘till you make it?…

Never underestimate your audience… they may really get your „jokes”!

Fake it ‘till you make it. Aud tot mai des expresia asta in ultimul timp. Si stiti parerea mea despre clisee..

Sincer, nu prea sunt de acord cu genul asta de „filozofie”… mai ales in business. E greu sa ‘pacalesti’. Si daca reusesti, e foarte stresant si e pe termen scurt. Nu o poti face la nesfarsit. Nu poti promite mai mult decat poti livra. Am cazut si eu in capcana asta acum 3 ani. Credeam ca mai multi clienti inseamna mai bine si mai profitabil. Am luat mai multi decat puteam duce ( 2 relocari de companie si 2 studii pentru proiecte rezidentiale, in acelasi timp ). Nu am facut decat sa muncesc foarte mult, cu rezultate mediocre ( fata de standartele pe care mi le setez ). O sa revin cu un post despre ‘marimea’ clientilor ;).

Nici cu imaginea ta nu te poti juca. Poate cel mult sa experimentezi. Totusi, nu esti masina pe care o conduci. Nu esti costumul pe care il porti. Nu esti restaurantele si cluburile pe unde mergi. Nu esti persoanele ‘influente’ si starurile din diferite industrii, cu care te afisezi. Nu te definesc prietenii tai cei mai buni. Esti toate acestea la un loc! Sau mai bine zis, esti exact starea de spirit pe care cele de mai sus, te fac sa o transmiti celorlalti.

Dar totusi ce faci cand esti la inceput si vrei mult enorm de mult? Cand nu ai cum sa nu te compari cu ceilalti, cu toti.. si te uiti in sus la ei, ca si cum le’ai fi dat voit un avans. Cand stii cat poti, iti vine sa sari cateva etape intermediare, care par asa de boring in comparatie cu dorinta ta de afirmare. Cate masti iti poti permite sa poti? Sigur, interbarile de genul asta au raspunsuri complicate…si mie imi plac nuantele. Unele reguli de ‘razboi’ spun sa te arati puternic cand esti slab si sa pari vulnerabil cand esti puternic. Nu si la inceput. Mai ales in business! Trebuie sa construiesti pe o fundatie solida si sa fii sincer si autentic.

Build it, and it will come! … then Make it, or brake it! Mi’a luat ceva timp sa ma prind de expresiile astea. Par simple si stupide. Dar, de fapt, sunt chiar pline de sensuri. In mintea mea, it goes something like this: lamentarile si zmiorcaielile de genul „as putea sa fac si eu, dar nu am bani si, oricum, eu sunt prea cinstit pentru hotia din jurul meu, blah..”, sunt inutile. Eu cred ca neabaterea de la propriile principii, e o strategie castigatoare pe termen lung ; o idee de afaceri buna, isi va gasi intotdeauna si finantare si concretizare. Banalul deja „Daca vrei, poti”, chiar functioneaza. Construieste ceva. Orice. Ceva in care crezi si la care simti ca te pricepi. Acel CEVA pe care il astepti ( bani, faima, recunostere sociala, chicks 🙂 ), va veni mai devreme sau mai tarziu. Si daca acel CEVA este falimentul, esecul? Ce daca! Tot a venit ceva.. nimic nu e mai ingrozitor decat sa astepti sa nu ti’se intample nimic. Macar vei stii cand sa te opresti.

Life can be good!

Ghid practic contra frustrarii

Don’t hate the player, hate the game !

Ignoranta. Necunostere. Neputina. Invidie. Frustrare. Ura. 6 easy steps to f#$k up your life.

Cu dedicatie, pentru oamenii frustrati. Sigur ii cunosti. Iti zgarie masina in parcare, a treia zi dupa ce ti’ai cumparat’o. Te privesc cu invidie, de parca succesul tau se bazeaza pe insuccesul lor. Urasc cam tot ce misca si nu’si dau seama cand incep sa se urasca pe ei insisi :

1. Opreste’te! Reset your brain. Pentru cateva momente, nu te mai gandi la nimic. Nu te gandi la tine. Nu te gandi la neimpliniri. Nu te gandi la altii.

2. Analizeaza & Planifica. Urasc oamenii care traiesc un mare disconfort vis’a’vis de propria viata, dar sunt total pasivi. E clar ca ceva nu merge. E clar ca trebuie sa schimbi ceva. Dar ce? Nu stiu. Tu stii. Analizeaza’te. Clarifica’ti propriul sistem de valori. Clarifica’ti relatiile cu prietenii / rudele / colegi/ etc. Descopera sau redescopera pentru ce anume traiesti si pentru ce ai vrea sa traiesti ( you know..  bani, femei, cultura, poezie, acea masina, calatorii, or whatever shakes your tree ;). Pe scurt, fa astfel incat sa iti fie clar unde esti, unde ai vrea sa ajungi … si ce trebuie sa faci in acest sens.

3. Actioneaza. Dupa ce ai prioritizat, trebuie sa actionezi. Asta nu inseamna ca de maine te apuci si implementezi toate schimbarile. Nu cred in schimbari peste nopate.  Desi, ai putea sa demisionezi onorabil, chiar de maine…  ca tot mi’se plangea un prieten ca isi uraste locul de munca.

4. Evalueaza. Daca tot te’ai apucat de schimbari, e bine sa nu umbli cu jumatati de masura. Dupa o perioada, vezi daca noua ta atitudine te face sa te simti bine. La urma urmei, despre asta este vorba – trebuie sa te simti bine in viata ta! Daca nu e cum iti doresti, te poti intoarce la pasul 2.

5. Accepta. Asta e momentul cel mai important. Trebuie sa inveti sa te accepti. Sa iti accepti conditia si sa iti accepti limitele. Este ok daca nu o sa faci 1 milion de euro. Este ok daca nu vei avea niciodata afacerea ta. Este ok daca nu esti vedeta si te stiu doar prietenii tai. Nu, nu este vorba de limitare sau sa abandonezi ‘lupta’. E doar in legea firii, sa nu putem iesi toti pe primul loc. Locul 2 poate fi foarte bun. Damn it, e bine sa fii si ‘la mijlocul clasamentului’. Atata timp cat te bucuri de ‘competitie’

6. Traieste! Live, damn it, Live! Traieste’ti propira viata. Bucura’te de chestii marunte, insa, fara sa uiti sa aspiri si sa tintesti spre giganti. Experimenteaza! Este minunat sa esuezi, stiind ca ai incercat, decat sa traiesti toata viata cu acel gen de gand „ce s’ar fi intamplat daca?”. Nu’ti fie frica sa fii fericit. la urma urmei, „pursuit of happines” este un scop OK si nobil. I’m sure God wants us to be happy. Forget all the religious crap.

Nu e nimic complicat. Este simplu si este de bun simt ce e mai sus. Nu cred in retete prescrise. Nici macar nu trebuie sa stii de la inceput ce schimbari trebuie sa faci. Trebuie doar sa constientizezi ca trebuie sa le faci.

And for all the kibitzs and haters out there, da, poate si eu am frustrarile mele si nu imi dau seama..  si poate si eu sunt uneori invidios. Incerc insa sa imi canalizez „pornirile” spre mine -cauza tuturor neajunsurilor sau implinirilor….mele 😉

Alege’ti partenerii, pe campul de lupta!

People are devious! It’s a fact.

Ma pasioneaza relatiile interumane, fie ele de business sau nu. Dar, pe cat de mult cred ca ma pricep, pe atat imi dau seama ca, de multe ori, sunt departe de adevar!

In afaceri, dupa ce ai trecut de perioada ‘one-man-show’ , trebuie sa stii sa iti alegi echipa, clientii, furnizorii…si chiar partenerii ( desi, toti pot fi numiti generic, parteneri ). Cand iti place ce faci si faci exact ceea ce iti place, te auto-incarci cu o doza entuziasm si pozitivism. Si crezi ca toti cei cu care vei interactiona, sunt la fel. Wake-up call : they are not! Oamenii din echipa te pot lasa balta exact cand ai mai mare nevoie, clientii pot sa iti plateasca tarziu sau deloc iar ‘furnizorii’ pot sa nu livreze cum v’ati inteles si sa schimbe regulile in timpul ‘jocului’. Cum poti sa iti dai seama inainte sa se intample? Nu poti!

Increderea si creditarea totala nu sunt decat semne de slabiciune. Sigur, nu poti trai la limita paranoei, banuind tot si pe toti din jurul tau ( desi conducatorii cu accente paranoice, nu au fost niciodata tradati.. they killed everyone in time 😉 )

Experientele personale, anterioare, sunt singurele care dau masura increderii pe care o poti acorda cuiva! Suna pragmatic, dar e adevarat. Remeber, we’re talking about business, not love here 😉 Toate parteneriatele / proiectele care pornesc dupa o discutie avuta ‘la o bere’ cu un amic, despre care crezi numai de bine si pe care crezi ca il stii..  ca e baiat bun, impartasiti aceleasi valori si radeti la aceleasi glume, au toate sansele sa esueze! Prietenul  / cunostina cu care pornesti la drum si cu care credeai ca esti atat de compatibil, te poate dezamagi profund, intr’un mod mod foarte costisitor.

Ideal ar fi ca, ianinte de ‘marele proiect’ comun, sa poti avea o experienta concreta, cat de mica, cu viitorul angajat, client, partener. Acolo iti poti da seama de seriozitatea si de eficienta lui .. si tot acolo, ‘in mijlocul luptei’ iti vei da seama ce stii sau ce credeai ca stii despre el. Nu spun ca este intotdeauna posibil sa ai aceasta experienta concreta, inainte…  spun doar ca ar fi foarte „cost effective” 😉

 

Win-Win situation?

Choose your disciples! They may spred your word.

Inainte, era cool sa iti pui pe usa : ” Fam. ing. Popescu „. Acum se poarta Masterele, MBA’urile, EMBA’urile si doctoratele. Am ajuns sa cred ca, daca nu imi dau un doctorat in ceva, curand nu o sa imi mai raspunda lumea la telefon. La fel de ‘la moda’ sunt si trainingurile, workshop’urile si conferintele. Nu cred ca exista domeniu in care sa nu existe un ‘guru’ dispus sa invete si sa explice. Si lumea se duce. Salile sunt pline. Se asculta, se intreaba si se aproba.

E bine. E un sentiment placut. Mai afli ca cei n P din marketing sunt n+1. Mai afli cat de web 2.0 esti … sau cum sa te pazesti de crash’ul sau bubble’ul care tocmai pandeste’n industrie. Si eu mai merg cand am timp. Uneori e funny, alteori se spun lucruri interesante. Iar alteori imi vine sa ma urc pe scena sa ii tai microfonul.

Insa, eu am invatat sa fiu precaut cu cei care isi etaleaza prea des vastul vocabular de business. Acum ceva vreme, am semnat un contract cu un furnizor de consultanta juridica. Dupa 2 saptamani, m’a chemat sa renegociem contractul. Nu isi calculase bine ‘timpii’. Mi’a zis zambind ca o sa ma coste un pic mai scump, dar ca trebuie sa accept, pentru ca astfel el o sa lucreze intr’adevar eficient iar eu o sa beneficiez de o consultanta de calitate… „E o situatie de tip Win-Win”, mi’a zis senin.

De fapt era o situatie de tip ” I screwed you and you have to accept it, if you don’t want to be screwd again „!

Win-Win asta nu se poate adapta la orice situatie, cum cred unii! De multe ori e vorba doar de bun simt si nu e nevoie de o titularizare pompoasa. De cele mai multe ori e vorba de o situatie de tipul – ” tu trebuie sa iti faci treaba, iar eu trebuie sa primesc ce ne’am inteles contractual „. The way I see it, nu exista „Win-Win” situations! Daca e vorba de Win sau Lose, e vorba si de un conflict. Deci de invingatori si invinsi. Faza cu, ‘ne batem, dar castigam amandoi’, e bullshit!

Eu as merge la un curs sa ma perfectionez in „Cum sa depistezi un bullshit’er, cand incearca sa iti ‘vanda’ ceva”. I want to be in a ” Be careful, I can tell if you want to @#$% me, situation” 😉