Success is a joyful story..

Ianuarie 11, 2011

It’s not about the road..it’s the damn destination that’s important!

Imi place sa observ oameni. Am mai spus-o. Se intampla involuntar si am inceput sa ma pricep. Am incercat un exercitiu: ma uit la o persoana pe care o cunosc sau nu si incerc sa ii vizualizez viata „in reverse”, sa interpolez, sa imi imaginez cum era in copilarie, cum a evoluat ca adult, ce esecuri a avut si care sunt visele lui. Ajungi sa creezi un scenariu despre persoana respectiva..si chiar daca nu se confirma de fiecare data, schimba in bine felul in care interactionezi cu ea.

Cei care contesta ca este important sa reusesti in viata sunt ipocriti. Sunt cei carora le este frica sa incerce sau au incercat si au esuat lamentabil fara sa invete nimic din asta. La fel cum cei care spun ca frumusetea vine din interior..sunt de cele mai multe ori oameni urati, care nu au o problema cu faptul ca nu ar fi placuti de ceilalti, ci nu se plac ei pe ei insisi.

Ziceam ca nu este important drumul.. ci destinatia! Nu ai cum sa intelegi asta daca nu esti pe cale sa ai sau nu ai avut pana in acest moment niciun succes personal adevarat. Succes in orice sens, doar personal sa fie. Si daca se poate, si confirmat de cativa din jur. Nu neaparat ceva maret.. gen premiul Nobel. Nici o inventie care sa schimbe lumea. Ceva, orice, care te-a adus intr-o pozitie in care ai fost mai bun ca toti, ca ceilalti, mai bun ca tine insuti. Ceva care sa te aduca intr-o stare incredibila de multumire de sine. Nu, nu infatuare si nici vanitate. Este o stare de bine, o stare de normalitate dorita de propriul Eu. O stare care transpare si celor din jur. O stare care te face sa uiti de frustrari, sa poti sa iubesti, sa poti sa admiri, sa poti, la urma urmei sa deslusesti aceleasi lucruri minunate si la altii.

Asta este „destinatia” la care ma refer. Starea aceea de confort propriu care iti da puterea de a intelege si a te bucura de viata. Culmea, „destinatia” asta, succesul asta prim, e ca o doza intensa de adrenalina care iti declanseaza simturile, si ramani apoi reactiv la viata. Aceasta destinatie proprie este importanta si trebuie pastrata pe tot parcursul vietii, al drumului!

O sa dau un exemplu in acest sens, care pe mine m-a impresionat:

Domnul V.

Despre domnul V. auzisem de acum 7 ani de la un prieten. Am avut ocazia sa il cunosc la inceputul anului trecut. Are 89 de ani! Nu stiu de ce am pus semnul exclamarii. Poate pentru ca mi-as dori sa ajung si eu la varsta lui. Sau poate ca ceva din personalitatea lui m-a impresionat.

Domnul V. are ceva ce eu imi doresc foarte mult. Asa ca am facut un drum lung impreuna. Eu am condus iar el a stat in dreapta, langa mine. Nu am interactionat cu prea multi oameni in varsta. Mi-l amintesc doar vag pe strabunicul meu, pe care l-am pierdut cand inca eram copil.

Am petrecut o zi intreaga cu Domnul V.  Am avut ocazia sa il cunosc atat cat mi-au permis simturile si cat s-a lasat el descoperit. E la o varsta cand isi permite sa fie in totalitate autentic in felul cum interactioneaza cu cei din jur si cand nu mai are sens se incerce sa impresioneze.

 Are doar 2 frustrari – ar incepe o noua afacere, dar se teme ca va muri in curand. Motive intemeiate nu ar avea: arata de 60 si ceva de ani, doar ca a cam inceput sa il lase vederea. Cu toate astea inca isi conduce propria masina – o Dacie veche, dar credinciosa. Si nu ca nu si-ar permite o masina mai buna, insa a prins vremuri grele…si o parte din ele sunt si azi in subconstientul lui.
In orele cat am stat cu el am avut senzatia ca am trait 3 vieti povestite!  A  fost inchis pe vremea comunismului. Vorbeste inca incet despre asta. Mi-a povestit cateva tehnici de „cum sa nu iti iei o super bataie in inchisoare”. Mi-a povestit despre ce a trebuit sa faca sa iasa mai devreme de acolo.. si cum trebuia ca apoi, pentru o perioada, sa stea toata ziua ascuns in casa. Apoi am ajuns la un conac pe langa care eu trec de multe ori in fiecare an. Ne-am oprit putin sa imi povesteasca despre fata  mosierului care locuia acolo si despre prima dezamagire in dragoste si despre cum cum poti fi respins chiar daca vii intr-o caleasca eleganta.

A doua tristete a lui este ca revolutia din ’89 l-a prins prea batran si era constient ca nu va putea realiza cate si-ar fi dorit. Totusi, si-a pastrat si si-a reinventat optimismul si a reusit sa inceapa 2 afaceri interesante. Da, s-a apucat de afaceri la 70 de ani! Nu poti sa nu admiri asta cand, pentru prea multi, 50 de ani resprezinta deja varsta retragerii, a sfarsitului.
Ma cam feresc de expresii ultrafolosite si perimate…dar omul asta avea o bucurie si o pofta de viata incredibile! Avea in ochi ceva magic, ceva ce si mie imi lipseste uneori. La sfarsitul zilei, am incetat sa incerc sa inteleg de unde provenea acea stare a lui. Poate asa a fost el dintotdeauna sau poate viata l-a schimbat. Nu am facut decat sa ma bucur de acea zi. Si sa il iau ca pe unul dintre punctele de reper. E fix imaginea de care ai nevoie cand esti cu moralul la pamant si cand ti se pare ca est in urma cu afacerea …sau cu viata.

Apropo de bucurie si de pofta de viata – Un prieten bun are mai multe firme.  Anul trecut, unele au mers prost iar altele foarte bine. Dupa ce a nins, angajatii firmelor profitabile au iesit afara sa faca un om de zapada. Ceilalti angajati, nu. Inca ma intreb daca cei profitabili au procedat asa de bucurie…sau au fost profitabili pentru ca inca stiu sa faca oameni de zapada?

Sa avem un an bun!

Anunțuri

I’m an absolute begginer!

Februarie 12, 2009

And I absolutely love it!

O data pe saptamana nu sunt Eu. Gandesc ca si cum nu mi’ar pasa daca cineva, ascultandu’mi gandurile, le’ar deforma doar sa vada cum reactionez.

Si cand obosesc..sau cand propriul eu ma oboseste, vreau sa iau o gura de aer si ma uit in jur. Si vad forme fara fond. Si vad multi oameni previzibili si banali. Si vad multi prosti ( intelectually challanged ). Si vad deprimare si renuntare.

Eu sunt prin esenta un om critic. Fiind critic, am obsesia detaliilor. Nu merge sa ma prefac sau sa incerc sa nu vad realitatea si starile de fapt.  Practic, am senzatia ciudata ca eu sunt cel observat de imperfectiunile din jurul meu.

Printr’o nefericita potrivire geografica, in care „uratul” este la tot pasul, si intr’un mod total neeficient pentru mine – sunt extrem de influentat de cele din jurul meu. In topul lucrurilor deprimante se afla mizeria si saracia umana. Am facut recent cateva calatorii prin tara. Casele mici si darapanate si constientizarea faptului ca acei oameni nu au o viata sociala, m’au facut sa ma simt extrem de prost. Nu e vorba de compatimire, condescendenta sau sentimente vinovate de propria’mi „opulenta”. Pur si simplu, lipsa „vietii” de acolo imi lua din cheful meu de viata. A naibii empatie.

Fenomenul se pastreaza si la scara mai mica. Si in privinta lucrurilor aparent nesemnificative si superficiale. Spre exemplu, eu voi vorbi prost in public, daca consider ca sala arata groaznic sau suspectez de ignoranta sau idiotenie, auditoriul…la fel cum voi juca tenis mult mai prost pe un teren cu mici denivelari. Daca as lasa sa se vada, eu sunt un om a carui dispozitie poate fi stricata foarte usor. Dar oricum nu ar fi sesizabil, pentru ca de obicei traiesc lucrurile foarte intens.

Ce ma salveaza insa de la o depresie sigura este puterea de a reincepe. Si nu ma refer la delasare temporara sau incremenire in proiect. Si nici nu consider ca sta in calea propriei dezvoltari. Pur si simplu am abilitatea de a ma bucura „ca la inceput” de chestii marunte si mari din viata. E ceva miraculos in orice inceput, cand orice pare si este posibil..  cand ti se dezvaluie treptat „regulile jocului” si incepi sa le deprinzi si sa le perfectionezi !

In concluzie, de-abia astept sa imi sarut prietena, de-abia astept sa am o intalnire de business, de-abia astept sa joc iar tenis, de-abia astept sa ma vad cu 3 prieteni apropiati, de-abia astept sa fiu intr’o „mare” de oameni – subliminal pentru cel putin 5 cititori ai acestui post  😉

De-abia astept sa se faca dimineata!

Life can start again!


Ready, Steady…Stop?

Iunie 5, 2008

You have to be the ball !

Romanii sunt, in mare masura, pasivi. Ne place sa ne uitam, sa comentam si sa emitem judecati. Noi nu trebuie sa fi facut vre’o data, noi stim oricum mai bine. La politica si la sport ( si la amor, as adauga eu ;), „ne pricepem” cel mai bine. Despre politica si amor, intr’un alt post. Acum, despre sport as vrea sa scriu un pic.

Am fost acum ceva ani in UK ( Londra, York, Cambridge si Edinburgh ). Nu a fost calatorie de business, deci am avut ocazia sa observ locuri si oameni. Mai ales oameni. Am constatat ca imi plac englezii. Stiu, vei zice ca sunt reci, banali, iar femeile sunt urate si nu se prea rad pe picioare. Could be.

Mie mi’au placut din multe motive. Unul dintre ele este faptul ca practica mult sport fotbal. Au terenuri cu iarba si fara iarba, peste tot. Iar cand e cu iarba, e verde si bine intretinuta, chiar daca apartine unei mici comunitati. Au multe sali de sport. Alearga si joaca mult fotbal. Am vazut englezi jucand fotbal pe o casa cu un acoperis plat! Iar cand discuta despre sport fotbal, sunt inflacarati si chiar simti pasiunea. E simplu – pasiunea e pentru ca stiu despre ce vorbesc – ei fac sport, nu doar vorbesc despre sport.

Noi cred ca facem foarte putin sport. Nu te gandi la tine sau apropiatii tai corporate trendy ( care tocmai si’au facut abonament la WorldClass ). Ma refer la nivel national. Romanii sunt prea obositi si sictiriti sa se miste. Romanii isi dau copiii la sport doar cand sunt foarte grasi.. sau ca sa faca bani multi…ca Nadia si Hagi. Sportul e mai mult decat atat. Face parte dintr’o filosofie sanatoasa de viata. „Lupta” si competitia, pot cladi caractere frumoase.

Si iata dovada ca nu sunt ipocrit – My sports :

Tenis – my first love 😉

Definitely my favorite! Am inceput sa joc tenis pe la 14 ani. Tarziu pentru performanta. Tenisul trebuie inceput pe la 8 ani. Eram frustrat ca aveam o racheta de lemn ( reghin ) .. cei mai ‘cool’ din vremea aia aveau de grafit. Am jucat destul de des pana la 18 ani. Apoi, nu am mai jucat aproape deloc pana acum un an, cand m’am calificat intr’o finala de amatori corporatisti ;). Acum joc in sferturi, in aceeasi comepetitie ajunsa la editia 3.

Fotbal – THE sport for a team!

Desi am jucat foarte putin in generala si si mai putin in liceu, somehow, I am pretty good at it ;). De anul trecut, am o super echipa de oameni din diverse companii… jucam cand avem timp si cu cine accepta provocarea. Anul trecut, am jucat intr’o Cupa Mondiala :p

Golf – Clean air, networink & more!

Now, that’s a cool one! Nu e nici de snobi, cum cred unii.. si nici foarte usor, cum am crezut eu! Sunt inca incepator, desi cica „prind” foarte repede. Din pacate, nu joc asa de des cum mi’as dori. Am jucat ‘pe afara’ si la Clubul Diplomatilor ( jucat e mult spus.. doar la driving range.. nu sunt inca de green :p ).

Mai joc si bowling. Iar saptamana viitoare vreau sa merg la catarari, la invitatia unui bun prieten. Tot pe ‘ to play list ‘ este si squash’ul. I bet I can kick ass at it!

Pentru cine nu a facut sport, acest post va parea banal. The others, know exactly what I mean 😉

Hai Romania, pe 9 iunie! ( Romania-Franta 2:1 ? )

Later edit : si 0-0 e bun 😉

Later, Later edit : Felt so ashamed about our team… 😦


Ghid practic contra frustrarii

Aprilie 23, 2008

Don’t hate the player, hate the game !

Ignoranta. Necunostere. Neputina. Invidie. Frustrare. Ura. 6 easy steps to f#$k up your life.

Cu dedicatie, pentru oamenii frustrati. Sigur ii cunosti. Iti zgarie masina in parcare, a treia zi dupa ce ti’ai cumparat’o. Te privesc cu invidie, de parca succesul tau se bazeaza pe insuccesul lor. Urasc cam tot ce misca si nu’si dau seama cand incep sa se urasca pe ei insisi :

1. Opreste’te! Reset your brain. Pentru cateva momente, nu te mai gandi la nimic. Nu te gandi la tine. Nu te gandi la neimpliniri. Nu te gandi la altii.

2. Analizeaza & Planifica. Urasc oamenii care traiesc un mare disconfort vis’a’vis de propria viata, dar sunt total pasivi. E clar ca ceva nu merge. E clar ca trebuie sa schimbi ceva. Dar ce? Nu stiu. Tu stii. Analizeaza’te. Clarifica’ti propriul sistem de valori. Clarifica’ti relatiile cu prietenii / rudele / colegi/ etc. Descopera sau redescopera pentru ce anume traiesti si pentru ce ai vrea sa traiesti ( you know..  bani, femei, cultura, poezie, acea masina, calatorii, or whatever shakes your tree ;). Pe scurt, fa astfel incat sa iti fie clar unde esti, unde ai vrea sa ajungi … si ce trebuie sa faci in acest sens.

3. Actioneaza. Dupa ce ai prioritizat, trebuie sa actionezi. Asta nu inseamna ca de maine te apuci si implementezi toate schimbarile. Nu cred in schimbari peste nopate.  Desi, ai putea sa demisionezi onorabil, chiar de maine…  ca tot mi’se plangea un prieten ca isi uraste locul de munca.

4. Evalueaza. Daca tot te’ai apucat de schimbari, e bine sa nu umbli cu jumatati de masura. Dupa o perioada, vezi daca noua ta atitudine te face sa te simti bine. La urma urmei, despre asta este vorba – trebuie sa te simti bine in viata ta! Daca nu e cum iti doresti, te poti intoarce la pasul 2.

5. Accepta. Asta e momentul cel mai important. Trebuie sa inveti sa te accepti. Sa iti accepti conditia si sa iti accepti limitele. Este ok daca nu o sa faci 1 milion de euro. Este ok daca nu vei avea niciodata afacerea ta. Este ok daca nu esti vedeta si te stiu doar prietenii tai. Nu, nu este vorba de limitare sau sa abandonezi ‘lupta’. E doar in legea firii, sa nu putem iesi toti pe primul loc. Locul 2 poate fi foarte bun. Damn it, e bine sa fii si ‘la mijlocul clasamentului’. Atata timp cat te bucuri de ‘competitie’

6. Traieste! Live, damn it, Live! Traieste’ti propira viata. Bucura’te de chestii marunte, insa, fara sa uiti sa aspiri si sa tintesti spre giganti. Experimenteaza! Este minunat sa esuezi, stiind ca ai incercat, decat sa traiesti toata viata cu acel gen de gand „ce s’ar fi intamplat daca?”. Nu’ti fie frica sa fii fericit. la urma urmei, „pursuit of happines” este un scop OK si nobil. I’m sure God wants us to be happy. Forget all the religious crap.

Nu e nimic complicat. Este simplu si este de bun simt ce e mai sus. Nu cred in retete prescrise. Nici macar nu trebuie sa stii de la inceput ce schimbari trebuie sa faci. Trebuie doar sa constientizezi ca trebuie sa le faci.

And for all the kibitzs and haters out there, da, poate si eu am frustrarile mele si nu imi dau seama..  si poate si eu sunt uneori invidios. Incerc insa sa imi canalizez „pornirile” spre mine -cauza tuturor neajunsurilor sau implinirilor….mele 😉


Friends 2.0

Martie 24, 2008

The worlds aren’t colliding any more…

 Prietenii sunt importanti. Fara prieteni nu se poate. Nu are importanta daca nu sunt asa de buni si sinceri cum ii credeai. Sau daca uneori te dezamagesc.  Intotdeauna am avut multi prieteni si mi’a placut sa socializez. Pana pe la 23 de ani, lucrurile erau destul de simple. Intalnirile erau dese si se puteau intampla oricand. Daca ieseam cu 2 amici si ma intalneam intamplator cu un al 3’lea, nu era nicio problema. S’ar fi integrat perfect in grup. Prietenii mei se cunosteau intre ei, intr’o masura mai mare sau mai mica.

Acum e diferit. Nu spun ca imi place sau displace, doar ca e diferit. Cei foarte vechi s’au imputinat. Sau ne vedem/auzim asa de rar, incat numai prieteni nu suntem. Practic, acum am cam 4 grupuri de prieteni : Prietenii Parteneri de afaceri, Prietenii de conjunctura ( pe care nici nu mai stiu exact de unde ii stiu), Prietenii din scoala si Prietenii din copilarie. Frecventa intalnirilor se intampla in aceeasi ordine.

Acum avem OutlookCalendar si nu mai putem stabili unde si cand ne vedem, decat dupa 10 minute de discutii la telefon. Mai grav, unii pun chiar secretara sa se ocupe ;). Intalnirea cu „vechea gashca”, este indelung planuita..dar pare sa se amane la nesfarsit. Iar daca, intamplator, 2 dintre grupurile amintite se ‘intersecteaza’, intalnirea parca nu are sens.

Anul asta, in septembrie, planuiesc o mare petrecere de ziua mea. Inca ma gandesc cum sa o ‘configurez’ 😉

Life can be friendly, sometimes…


” Partea plina a paharului…”

Martie 16, 2008

 Sometimes, there is no glass! 

Imi plac trainerii. Imi plac si mai mult coach’ii. Saptamana trecuta am avut o discutie interesanta cu 2 prieteni traineri ( in inteligenta emotionala, body language, etc. )

Trebuie sa fie un sentiment extraordinar sa poti sa te incarci cu energie pozitiva, sa interactionezi si sa transmiti celor din sala, o parte din cunostinetele si pofta ta de viata! I wouldn’t know. Desi as fi putut si eu sa experimentez – dupa absolvire, am avut ocazia sa raman sa predau la facultate.

Cand devine pasiune si te indentifici cu ceea ce faci, risti sa te autolimitezi, sa nu mai poti gandi ” in afara cutiei „. Risti sa iti copiezi prea in detaliu modelele si mentorii, luand prea ad-literam toate conceptele, transformandu-le in in dogme si leme. De fapt e ok sa ” think in the box „, doar ca iti trebuie o usa pe care sa iesi regulat… iar cutia trebuie sa isi poate mari proportiile 😉 

Revenind la trainerii amici ( pe care ii admir ), pe parcursul discutiei au ajuns la concluzia ca oricine poate sa vada ” partea plina a paharului „, ca oricine poate sa realizeze ca viata nu e asa de sumbra, etc. 

Nu sunt de acord! Pentru anumite persoane, este prea tarziu! Pentru a putea vedea partea plina a paharului, trebuie mai intai sa poata vedea ” paharul „. Trebuie sa aiba abiliatea de a se autointeroga. Trebuie sa poata sa se autoevalueze si sa isi regandeasca sistemele de valori si felul in care se raporteaza la sistemele altora. Adevarul este ca unii nu au aceste abilitati. Le’au fost iremediabil distruse. De ei insisi. Conjunctural, nebeneficiind de afectiune, educatie, etc. In mod haotic, de pe urma anumitor accidente fizice sau psihice. Natural, printr’un algoritm aleator ( sau nu ) in urma carora, unii dintre noi, pur si simplu nu suntem inzestrati psihic si mental.

Stiu, si eu sunt idealist si optimist. Si mie imi place sa cred ca toti suntem, in mod fundamental buni.. si ca pentru toti mai exista o a 2’a sansa. Adevarul real este altul! Multi vor trai toata viata in ignoranta. In ura. In necunoastere si ipocrizie.   Iar ce este si mai trist, multi nu vor trai nici macar un minut…intrebandu’se pe la 60 de ani, ce s’a intamplat cu viata lor.

Life can be good…  if you can be aware of it!


What’s your scary age ?

Martie 5, 2008

I have more than one.

Nu sunt sigur, dar prima cred ca este 30. Sunt foarte aproape. O sa fac niste „reality check’uri” si imi voi da seama daca este sau nu cazul de scary age.

Tin minte ca, pe la 15 ani, ii consideram pe cei de 25, niste oameni batrani, care nu erau deloc din ‘lumea mea’, iar perspectiva ca eu sa ajung la 25 de ani, era probabila, dar parea foarte indepartata. Tot cam pe la 15 ani, ma uitam la bunicii mei ca la niste personaje de poveste, venite din alta lume. Imi era imposibil sa accept ca au fost si ei candva de varsta mea.

Dupa 25, lucrurile incep sa fie din ce in ce mai previzibile. Deja incepi sa iti pui intrebari si vrei raspunsuri. Mai grav este cand unii nu isi dau propriile raspunsuri, ci le cauta in sabloane si tipare fabricate de societate.

Nu stiu exact ce anume este scary. Poate e un reflex psihologic dat de schimbarea ‘prefixului’. Poate e pentru ca realizez ca in urma cu 20 de ani, stilul meu de viata de acum, ar fi parut rupt dintr’un SF. Poate e pentru ca viata mea devine din ce in ce mai controlabila ( de catre mine ). Poate e pentru ca, conform studiilor, as mai avea de trait cam de inca 1,5 ori pe atat.

De fapt, nu e nimic scary.. e mai mult „thrilling” 😉