Fake it, ‘till you make it?…

mai 16, 2008

Never underestimate your audience… they may really get your „jokes”!

Fake it ‘till you make it. Aud tot mai des expresia asta in ultimul timp. Si stiti parerea mea despre clisee..

Sincer, nu prea sunt de acord cu genul asta de „filozofie”… mai ales in business. E greu sa ‘pacalesti’. Si daca reusesti, e foarte stresant si e pe termen scurt. Nu o poti face la nesfarsit. Nu poti promite mai mult decat poti livra. Am cazut si eu in capcana asta acum 3 ani. Credeam ca mai multi clienti inseamna mai bine si mai profitabil. Am luat mai multi decat puteam duce ( 2 relocari de companie si 2 studii pentru proiecte rezidentiale, in acelasi timp ). Nu am facut decat sa muncesc foarte mult, cu rezultate mediocre ( fata de standartele pe care mi le setez ). O sa revin cu un post despre ‘marimea’ clientilor ;).

Nici cu imaginea ta nu te poti juca. Poate cel mult sa experimentezi. Totusi, nu esti masina pe care o conduci. Nu esti costumul pe care il porti. Nu esti restaurantele si cluburile pe unde mergi. Nu esti persoanele ‘influente’ si starurile din diferite industrii, cu care te afisezi. Nu te definesc prietenii tai cei mai buni. Esti toate acestea la un loc! Sau mai bine zis, esti exact starea de spirit pe care cele de mai sus, te fac sa o transmiti celorlalti.

Dar totusi ce faci cand esti la inceput si vrei mult enorm de mult? Cand nu ai cum sa nu te compari cu ceilalti, cu toti.. si te uiti in sus la ei, ca si cum le’ai fi dat voit un avans. Cand stii cat poti, iti vine sa sari cateva etape intermediare, care par asa de boring in comparatie cu dorinta ta de afirmare. Cate masti iti poti permite sa poti? Sigur, interbarile de genul asta au raspunsuri complicate…si mie imi plac nuantele. Unele reguli de ‘razboi’ spun sa te arati puternic cand esti slab si sa pari vulnerabil cand esti puternic. Nu si la inceput. Mai ales in business! Trebuie sa construiesti pe o fundatie solida si sa fii sincer si autentic.

Build it, and it will come! … then Make it, or brake it! Mi’a luat ceva timp sa ma prind de expresiile astea. Par simple si stupide. Dar, de fapt, sunt chiar pline de sensuri. In mintea mea, it goes something like this: lamentarile si zmiorcaielile de genul „as putea sa fac si eu, dar nu am bani si, oricum, eu sunt prea cinstit pentru hotia din jurul meu, blah..”, sunt inutile. Eu cred ca neabaterea de la propriile principii, e o strategie castigatoare pe termen lung ; o idee de afaceri buna, isi va gasi intotdeauna si finantare si concretizare. Banalul deja „Daca vrei, poti”, chiar functioneaza. Construieste ceva. Orice. Ceva in care crezi si la care simti ca te pricepi. Acel CEVA pe care il astepti ( bani, faima, recunostere sociala, chicks 🙂 ), va veni mai devreme sau mai tarziu. Si daca acel CEVA este falimentul, esecul? Ce daca! Tot a venit ceva.. nimic nu e mai ingrozitor decat sa astepti sa nu ti’se intample nimic. Macar vei stii cand sa te opresti.

Life can be good!


Ghid practic contra frustrarii

aprilie 23, 2008

Don’t hate the player, hate the game !

Ignoranta. Necunostere. Neputina. Invidie. Frustrare. Ura. 6 easy steps to f#$k up your life.

Cu dedicatie, pentru oamenii frustrati. Sigur ii cunosti. Iti zgarie masina in parcare, a treia zi dupa ce ti’ai cumparat’o. Te privesc cu invidie, de parca succesul tau se bazeaza pe insuccesul lor. Urasc cam tot ce misca si nu’si dau seama cand incep sa se urasca pe ei insisi :

1. Opreste’te! Reset your brain. Pentru cateva momente, nu te mai gandi la nimic. Nu te gandi la tine. Nu te gandi la neimpliniri. Nu te gandi la altii.

2. Analizeaza & Planifica. Urasc oamenii care traiesc un mare disconfort vis’a’vis de propria viata, dar sunt total pasivi. E clar ca ceva nu merge. E clar ca trebuie sa schimbi ceva. Dar ce? Nu stiu. Tu stii. Analizeaza’te. Clarifica’ti propriul sistem de valori. Clarifica’ti relatiile cu prietenii / rudele / colegi/ etc. Descopera sau redescopera pentru ce anume traiesti si pentru ce ai vrea sa traiesti ( you know..  bani, femei, cultura, poezie, acea masina, calatorii, or whatever shakes your tree ;). Pe scurt, fa astfel incat sa iti fie clar unde esti, unde ai vrea sa ajungi … si ce trebuie sa faci in acest sens.

3. Actioneaza. Dupa ce ai prioritizat, trebuie sa actionezi. Asta nu inseamna ca de maine te apuci si implementezi toate schimbarile. Nu cred in schimbari peste nopate.  Desi, ai putea sa demisionezi onorabil, chiar de maine…  ca tot mi’se plangea un prieten ca isi uraste locul de munca.

4. Evalueaza. Daca tot te’ai apucat de schimbari, e bine sa nu umbli cu jumatati de masura. Dupa o perioada, vezi daca noua ta atitudine te face sa te simti bine. La urma urmei, despre asta este vorba – trebuie sa te simti bine in viata ta! Daca nu e cum iti doresti, te poti intoarce la pasul 2.

5. Accepta. Asta e momentul cel mai important. Trebuie sa inveti sa te accepti. Sa iti accepti conditia si sa iti accepti limitele. Este ok daca nu o sa faci 1 milion de euro. Este ok daca nu vei avea niciodata afacerea ta. Este ok daca nu esti vedeta si te stiu doar prietenii tai. Nu, nu este vorba de limitare sau sa abandonezi ‘lupta’. E doar in legea firii, sa nu putem iesi toti pe primul loc. Locul 2 poate fi foarte bun. Damn it, e bine sa fii si ‘la mijlocul clasamentului’. Atata timp cat te bucuri de ‘competitie’

6. Traieste! Live, damn it, Live! Traieste’ti propira viata. Bucura’te de chestii marunte, insa, fara sa uiti sa aspiri si sa tintesti spre giganti. Experimenteaza! Este minunat sa esuezi, stiind ca ai incercat, decat sa traiesti toata viata cu acel gen de gand „ce s’ar fi intamplat daca?”. Nu’ti fie frica sa fii fericit. la urma urmei, „pursuit of happines” este un scop OK si nobil. I’m sure God wants us to be happy. Forget all the religious crap.

Nu e nimic complicat. Este simplu si este de bun simt ce e mai sus. Nu cred in retete prescrise. Nici macar nu trebuie sa stii de la inceput ce schimbari trebuie sa faci. Trebuie doar sa constientizezi ca trebuie sa le faci.

And for all the kibitzs and haters out there, da, poate si eu am frustrarile mele si nu imi dau seama..  si poate si eu sunt uneori invidios. Incerc insa sa imi canalizez „pornirile” spre mine -cauza tuturor neajunsurilor sau implinirilor….mele 😉


Win-Win situation?

martie 29, 2008

Choose your disciples! They may spred your word.

Inainte, era cool sa iti pui pe usa : ” Fam. ing. Popescu „. Acum se poarta Masterele, MBA’urile, EMBA’urile si doctoratele. Am ajuns sa cred ca, daca nu imi dau un doctorat in ceva, curand nu o sa imi mai raspunda lumea la telefon. La fel de ‘la moda’ sunt si trainingurile, workshop’urile si conferintele. Nu cred ca exista domeniu in care sa nu existe un ‘guru’ dispus sa invete si sa explice. Si lumea se duce. Salile sunt pline. Se asculta, se intreaba si se aproba.

E bine. E un sentiment placut. Mai afli ca cei n P din marketing sunt n+1. Mai afli cat de web 2.0 esti … sau cum sa te pazesti de crash’ul sau bubble’ul care tocmai pandeste’n industrie. Si eu mai merg cand am timp. Uneori e funny, alteori se spun lucruri interesante. Iar alteori imi vine sa ma urc pe scena sa ii tai microfonul.

Insa, eu am invatat sa fiu precaut cu cei care isi etaleaza prea des vastul vocabular de business. Acum ceva vreme, am semnat un contract cu un furnizor de consultanta juridica. Dupa 2 saptamani, m’a chemat sa renegociem contractul. Nu isi calculase bine ‘timpii’. Mi’a zis zambind ca o sa ma coste un pic mai scump, dar ca trebuie sa accept, pentru ca astfel el o sa lucreze intr’adevar eficient iar eu o sa beneficiez de o consultanta de calitate… „E o situatie de tip Win-Win”, mi’a zis senin.

De fapt era o situatie de tip ” I screwed you and you have to accept it, if you don’t want to be screwd again „!

Win-Win asta nu se poate adapta la orice situatie, cum cred unii! De multe ori e vorba doar de bun simt si nu e nevoie de o titularizare pompoasa. De cele mai multe ori e vorba de o situatie de tipul – ” tu trebuie sa iti faci treaba, iar eu trebuie sa primesc ce ne’am inteles contractual „. The way I see it, nu exista „Win-Win” situations! Daca e vorba de Win sau Lose, e vorba si de un conflict. Deci de invingatori si invinsi. Faza cu, ‘ne batem, dar castigam amandoi’, e bullshit!

Eu as merge la un curs sa ma perfectionez in „Cum sa depistezi un bullshit’er, cand incearca sa iti ‘vanda’ ceva”. I want to be in a ” Be careful, I can tell if you want to @#$% me, situation” 😉


” Partea plina a paharului…”

martie 16, 2008

 Sometimes, there is no glass! 

Imi plac trainerii. Imi plac si mai mult coach’ii. Saptamana trecuta am avut o discutie interesanta cu 2 prieteni traineri ( in inteligenta emotionala, body language, etc. )

Trebuie sa fie un sentiment extraordinar sa poti sa te incarci cu energie pozitiva, sa interactionezi si sa transmiti celor din sala, o parte din cunostinetele si pofta ta de viata! I wouldn’t know. Desi as fi putut si eu sa experimentez – dupa absolvire, am avut ocazia sa raman sa predau la facultate.

Cand devine pasiune si te indentifici cu ceea ce faci, risti sa te autolimitezi, sa nu mai poti gandi ” in afara cutiei „. Risti sa iti copiezi prea in detaliu modelele si mentorii, luand prea ad-literam toate conceptele, transformandu-le in in dogme si leme. De fapt e ok sa ” think in the box „, doar ca iti trebuie o usa pe care sa iesi regulat… iar cutia trebuie sa isi poate mari proportiile 😉 

Revenind la trainerii amici ( pe care ii admir ), pe parcursul discutiei au ajuns la concluzia ca oricine poate sa vada ” partea plina a paharului „, ca oricine poate sa realizeze ca viata nu e asa de sumbra, etc. 

Nu sunt de acord! Pentru anumite persoane, este prea tarziu! Pentru a putea vedea partea plina a paharului, trebuie mai intai sa poata vedea ” paharul „. Trebuie sa aiba abiliatea de a se autointeroga. Trebuie sa poata sa se autoevalueze si sa isi regandeasca sistemele de valori si felul in care se raporteaza la sistemele altora. Adevarul este ca unii nu au aceste abilitati. Le’au fost iremediabil distruse. De ei insisi. Conjunctural, nebeneficiind de afectiune, educatie, etc. In mod haotic, de pe urma anumitor accidente fizice sau psihice. Natural, printr’un algoritm aleator ( sau nu ) in urma carora, unii dintre noi, pur si simplu nu suntem inzestrati psihic si mental.

Stiu, si eu sunt idealist si optimist. Si mie imi place sa cred ca toti suntem, in mod fundamental buni.. si ca pentru toti mai exista o a 2’a sansa. Adevarul real este altul! Multi vor trai toata viata in ignoranta. In ura. In necunoastere si ipocrizie.   Iar ce este si mai trist, multi nu vor trai nici macar un minut…intrebandu’se pe la 60 de ani, ce s’a intamplat cu viata lor.

Life can be good…  if you can be aware of it!


Living your dream…

martie 11, 2008

Fie ca recunoastem sau negam, fie ca suntem costienti sau nu, toti visam, avem scopuri teluri si obiective. Unele sunt marete, altele meschine…  iar altele, pur si simplu, irealizabile!

Ce se intampla cand te opresti? Cand, pur si simplu, iti este frica sa continui.  Cand ai indoieli. Cand gresesti si te intrebi daca merita sa o iei de la capat. Cand iti dai seama ca esti mai bun decat te cred altii, dar mult mai slab decat credeai tu ca poti fi. Ce te face sa mergi mai departe? Ce te face sa deschizi ochii si sa visezi in continuare?

Nu stiu! Poate e o lista intreaga de motive. Sau poate te va surprinde si pe tine cand vei afla de ce.

Sambata asta am avut o intalnire cu niste investitori spanioli. Au stat la unul dintre cele mai mari hoteluri din Bucuresti. In hol, asteptandu’i, m’am intalnit cu proprietarul hotelului. Ne’am salutat si am schimbat cateva cuvinte. Apoi a facut ceva ce m’a impresionat! Nu ma asteptam. Si cu atat mai mult de la cineva ca el. S’a dus catre pianul din lobby, s’a asezat si a inceput sa cante partituri clasice. Canta bine, asa cum eu nu o sa cant niciodata. I mean how cool is it?..  to play the piano in your own hotel… leaving the guest wondering why the confident look in the piano boy’s eyes 😉

Life can be good!


What’s your scary age ?

martie 5, 2008

I have more than one.

Nu sunt sigur, dar prima cred ca este 30. Sunt foarte aproape. O sa fac niste „reality check’uri” si imi voi da seama daca este sau nu cazul de scary age.

Tin minte ca, pe la 15 ani, ii consideram pe cei de 25, niste oameni batrani, care nu erau deloc din ‘lumea mea’, iar perspectiva ca eu sa ajung la 25 de ani, era probabila, dar parea foarte indepartata. Tot cam pe la 15 ani, ma uitam la bunicii mei ca la niste personaje de poveste, venite din alta lume. Imi era imposibil sa accept ca au fost si ei candva de varsta mea.

Dupa 25, lucrurile incep sa fie din ce in ce mai previzibile. Deja incepi sa iti pui intrebari si vrei raspunsuri. Mai grav este cand unii nu isi dau propriile raspunsuri, ci le cauta in sabloane si tipare fabricate de societate.

Nu stiu exact ce anume este scary. Poate e un reflex psihologic dat de schimbarea ‘prefixului’. Poate e pentru ca realizez ca in urma cu 20 de ani, stilul meu de viata de acum, ar fi parut rupt dintr’un SF. Poate e pentru ca viata mea devine din ce in ce mai controlabila ( de catre mine ). Poate e pentru ca, conform studiilor, as mai avea de trait cam de inca 1,5 ori pe atat.

De fapt, nu e nimic scary.. e mai mult „thrilling” 😉


Should we stay or should we go…?

februarie 22, 2008

… If we stay it will be hard, if we go it will be harder.

Cine mai pleaca azi din tara? si de ce?

Uneori ( mai mereu ) sunt foarte empatic. Incerc sa ma transpun in situatia celui cu care comunic. De fapt nu incerc. Se intampla in mod natural. Vorbeam zilele trecute cu un bun prieten. Tocmai s’a intors dintr-o vizita in Canada. Glumind, l’am intrebat : ” Si..cum de te’ai intors?” „Pai, anul viitor, pe vremea asta, voi fi deja plecat acolo definitiv”.   Cum asa? Cand suntem pe drumul cel bun, cand sunt atatea oportunitati aici? De ce un om ca el ar fi dispus sa plece in Canada? Este printre cei mai buni medici pe domeniul lui. Este respectat si apreciat.

Mi’a raspuns. Am ascultat si am inteles. Sunt anumiti oameni care pur si simplu iubesc ceea ce fac si vor sa exceleze in acel domeniu! Nu ca in Romania nu e posibil. Doar ca la alt nivel si la alte proportii. Si mi’a mai dat un motiv – se gandeste la copiii lui ..  si parca ar vrea ca ei sa invete intr’o scoala/liceu/universitate ‘de afara’.

Really now, cat de ‘mai bine’ este acum in Romania? Ok, suntem EUropeni…putem sa avem pensii private.. avem mai mult de 1 Mall, avem wireless si putem manca chiftelute suedeze si cumpara mobila de proasta calitate de la IKEA.   Dar (unii ) oameni tot scuipa pe strada si arunca pachete goale de tigari pe geamul masinii …  avem tot o singura autostrada…  functionarii publici tot iau spaga… multi compatrioti inca se duc la WC in curte si nu au apa curenta… anumite scoli inca arata ca niste POW camps.

So, este intr’adevar mai bine? sau totul e inca gri si urat?  dar macar e un gri multimedia 😉

In timpul facultatii, vroiam si eu sa plec in State. Mi’a trecut. Desi imi lipsesc anumite ‘chestii’ de acolo. Si probabil imi vor lipsi pentru mult timp de acum inainte.

I think life can be good…  even here in Romania.